Acasă Opinii/Analize Ce cred românii despre pandemia de coronavirus?

Ce cred românii despre pandemia de coronavirus?

DISTRIBUIȚI

 155512 – 08072020 –  După starea de urgență, românii au redevenit optimiști și cred că vom scăpa de pandemia de coronavirus până la finele anului. 92% dintre ei au fost afectați într-un fel sau altul de această perioadă și cred că cele mai eficiente măsuri antivirus sunt reprezentate de folosirea măștii de protecție și a gelurilor dezinfectante. Sunt principalele concluzii ale unui barometru de opinie comandat de Hygienium și realizat de companie de consultanță Frames.

Potrivit datelor barometrului, realizat în perioada 29 iunie – 2 iulie, pe un esantion de peste 2500 de persoane, 92% dintre cei chestionați au declarat că au fost afectați în mare măsură de pandemie, mai ales de restricțiile impuse de autorități. Numai 6% nu au fost afectați, iar 2% nu au răspuns.

Întrebați cum s-au protejat în această perioadă, cei mai mulți au indicat folosirea măștii sanitare, pe care, de altfel, 47% o consideră cea mai eficientă măsură împotriva coronavirusului COVID-19.

Dincolo de masca de protecție, românii au apelat la produsele dezinfectante mai mult ca niciodată, 39% dintre ei considerând că folosirea gelurilor dezinfectante și a altor produse de acest tip creează o barieră eficace în fața posibilei infectări.

Întrebați care cred că este cea mai eficientă măsură pentru a stopa răspândirea coronavirusului, dincolo de masca de protecție și produsele dezinfectante, menționate de majoritatea respondenților, 9% au considerat drept importantă asigurarea unei igiene corespunzătoare, iar 5% au menționat distanțarea socială drept o barieră importantă în prevenirea extinderii îmbolnăvirilor.

Dincolo de informațiile alarmante prezentate în spațiul public, românii sunt, în general, optimiști în privința evoluției pandemiei. Dovadă că cei mai mulți (67%) par a fi foarte convinși că vom scăpa de coronavirus până la sfârșitul anului 2020, în timp ce numai 22% dintre cei chestionați cred că pandemia va dura mai mult timp.

61% dintre respondenții chestionarului realizat de Frames, la comanda Hygienium, consideră că sfârșitul pandemiei va fi asigurat de un vaccin, 22% consideră că imunizarea de masă va juca un rol important în această evoluție, iar 12% estimează că tehnologia și măsurile de siguranță și securitate vor fi decisive în acest demers.

            ROMÂNII, DESPRE MĂSURILE DE PREVENȚIE

Un capitol important al barometrului de opinie Frames&Hygienium a vizat modul în care românii se comportă în această perioadă de pandemie, din perspectiva folosirii produselor dezinfectante.

Chiar dacă normele și protocoalele de securitate dispuse de autorități au generat multe semne de întrebare, dovadă părerile împărțite în privința clarității acestora (44% le consideră clare și precise în timp ce 42% văd contrariul), cei mai mulți dintre respondenți au folosit cel puțin o metodă de protecție în această perioadă.

Dincolo de masca de protecție, promovată puternic la nivel social, dezinfectanții (geluri, spray-uri, etc.)  și-au găsit un rol semnificativ în obiceiurile de consum, produsele dezinfectante pe bază alcool 70%, avizate de Ministerul Sănătății, aflându-se în prim-plan.

            56% dintre respondenți au declarat că au folosit produse dezinfectante de mai  multe ori pe zi, iar 32% o singură dată pe zi. 10% dintre cei chestionați au afirmat că au folosit astfel de produse uneori, nu în fiecare zi, și numai 2% nu le-au folosit vreodată.

48% le-au folosit la cumpărături sau în alte zone de activități sociale, 28% la serviciu și 21% acasă.

Întrebați de unde au cumpărat produse și materiale dezinfectante (geluri, șervețele etc.), 53% au declarat că le-au cumpărat de la supermarket/hipermarket/magazine mari, 21% de pe internet, 17% din farmacii și 9% din magazinul de proximitate.

            PRODUSELE DE MARCĂ, ÎN PRIM-PLAN

Cum aleg românii produsele dezinfectante? Potrivit barometrului de opinie Frames&Hygienium, notorietatea brandului se află în prim-plan.

39% dintre respondenți consideră marca drept principalul element care face selecția la raft, în condițiile în care majoritatea (58%) celor chestionați consideră că nu există multe informații despre compoziția materialelor dezinfectante, iar 72% consideră oferta de pe piață drept insuficientă.

Întrebați cât de informați sunt despre compoziția materialelor dezinfectante, 23% au declarat că îi interesează în primul rând efectul, nu compoziția, iar 19% au afirmat că au informațiile esențiale.

23% aleg produsele de protecție sanitară în funcție de preț, 21% se uită la specificațiile produsului, 11% aleg în funcție de disponibilitatea produselor, iar 6% din alt motiv.

,,Rezultatele barometrului și, de altfel, datele de vânzări din această perioadă arată faptul că românii sunt interesați în primul rând de produsele cu un raport preț-calitate optim, produse de încredere, de la branduri cunoscute. Este în joc sănătatea noastră, a tuturor, iar alegerea soluțiilor este considerată vitală de majoritatea clienților’’, a declarat Ali Yildirir, președintele Grande Gloria Production, compania care produce, în România,  produsele Hygienium.

Întrebați cât de mulțumiți au fost de calitatea gelurilor dezinfectante și a produselor asociate, cei mai mulți dintre respondenți (52%) s-au declarat mulțumiți, în timp ce 43% au reclamat calitatea neconformă a multor produse de pe piață.

,,Pe fondul cererii semnificative de produse dezinfectante și a relaxării condițiilor de achiziție și vânzare, pe piață și-au făcut loc, din păcate, și o serie de produse cu o calitate îndoielnică’’, afirmă consultantul economic Adrian Negrescu, managerul Frames.

,,Este vorba, în primul rând, de produse de import slabe calitativ, dar foarte ieftine. Pe de altă parte, în piață au intrat multe companii autohtone fără experiență în domeniu, care au început producția de astfel de produse,  la un nivel calitativ inferior, generat de ingredientele folosite și soluțiile tehnologice improvizate. Este nevoie de o reglementare mai strictă a acestui domeniu important pentru siguranța și sănătatea publică, în scopul dezvoltării unei oferte competitive pe piață’’, a mai spus acesta.

Barometrul de opinie a fost realizat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2020, online și prin telefon, pe un eșantion de peste 2500 de persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 70 de ani, reprezentativ din punct de vedere geografic, la nivel național. Principalele atribute ale focus-group-ului: persoane active, angajați, manageri, antreprenori, cu studii medii (43%) și superioare (57%), participanți activi la viața socială.

            SIGURANȚA SECTORULUI HORECA, ÎN PRIM-PLAN

Pandemia de coronavirus a determinat restricții semnificative în  toate aspectele vieții sociale, iar birourile, spațiile de producție, clădirile administrative și sectorul HORECA sunt printre cele mai importante zone vizate.

Asigurarea siguranței sanitare în aceste sectoare este esențială în prevenirea extinderii numărului cazurilor de infectare cu COVID – 19.

Potrivit experților, dincolo de măsurile luate de autorități în școli, spitale, gări, clădiri administrative etc., restaurantele, hotelurile, barurile și celelalte spații de utilitate publică necesită o abordare specială care, dincolo de prevenirea infectărilor, să ofere un plus de încredere românilor, și să readucă consumul pe linia de plutire.  Prin reglementări și reguli comune în sistemul HORECA, toate aceste unități, cu trafic major,  vor deveni un reper de curățenie, igienă și sănătate.

Grande Gloria Production, prin divizia Hygienium, alături de Trus Horeca Services, anunță lansarea, în premieră națională, a unui program de acreditare si suport în HORECA. Acesta este menit să ofere expertiza și produsele necesare care să ofere firmelor posibilitatea de a minimiza riscurile generate de pandemie.

În plus, programul are rolul de a consolida încrederea clienților și a partenerilor în serviciile HORECA, prin folosirea produselor de calitate, acreditate de Ministerul Sănătății.

,,Monitorizarea fluxurilor de producție și servicii, din prisma asigurării siguranței sanitare, este esențială mai ales în această perioadă și nu numai din prisma existenței coronavirusului COVID-19’’, spune Ali Yildirir, președintele Grande Gloria Production. ,,Dezvoltăm, în premieră în România, un program de suport menit să ofere, atât mediului de afaceri cât și clienților, garanția că hotelurile, restaurantele și celelalte spații acreditate sunt asigurate din punct de vedere sanitar’’, a mai spus acesta.

“Siguranța clienților a devenit în ospitalitate cel mai important criteriu de selecție. Dacă până acum erau la hoteluri criterii de selecție: disponibilitatea internetului, curățenia, calitatea patului sau micul dejun iar la restaurante: calitatea mâncării, ambianța și raportul preț-calitate, acum clienții se vor orienta în alegerea lor primordial după măsurile de siguranță luate de locațiile preferate’’, a declarat Cristian Macedonski, CEO-ul Trus Horeca Services.

,,Măsurile luate trebuie să fie vizibile și cât mai bine comunicate pentru a câștiga rapid încrederea clienților iar produsele de igienă trebuie să fie de calitate foarte bună.“, a mai spus acesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.