Acasă Politic Daniel Gheorghe: Turcia trebuie să găsească înțelepciunea de a menține statutul de...

Daniel Gheorghe: Turcia trebuie să găsească înțelepciunea de a menține statutul de muzeu pentru Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol/Istanbul

DISTRIBUIȚI

155535 – 09072020 – Deputatul PNL de Ilfov, Daniel Gheorghe, atrage atenția asupra unei inițiative guvernamentale din Turcia privind transformarea Catedralei Sfânta Sofia de la Constantinopol (astăzi, Istanbul) din muzeu în moschee.

Construită în timpul domniei împăratului Iustinian (527 – 565), Catedrala Sfânta Sofia de la Constantinopol a reprezentat timp de 1000 de ani un simbol uriaș, sub aspect spiritual, cultural și identitar, pentru întregul creștinism. ”Posibila sa transformare în lăcaș de cult musulman ar reprezenta un mesaj ostil la adresa lumii creștine și ar rupe Turcia de astăzi de dimensiunea sa modernă și de vocația de democrație cu rol de civilizație punte între Orient și Occident asumată de un secol, readucând-o în logica beligerantă a sistemului de putere otoman. Astăzi, în calitate de muzeu, Sfânta Sofia a devenit un foarte rar spațiu de relevare comună atât a moștenirii creștine cât și a celei islamice, un loc de convergență unică, oameni de pe toate continentele lumii având posibilitatea de a vedea această capodoperă a patrimoniului cultural al umanității. Schimbarea statutului, din muzeu în moschee, diminuează moștenirea istorică și culturală a edificiului ridicat de Isidor din Milet și Anthemios din Tralles, sub domnia lui Iustinian, privând lumea de astăzi de un adevărat pod intercultural care leagă credințe diferite și aduce laolaltă oameni din civilizații aparent separate ce au nevoie să găsească puncte de legătură într-o lume tot mai divizată. Cer public statului turc să găsească înțelepciunea de a nu arunca lumea într-o dispută care ar putea genera tensiuni majore, cu potențial real de destabilizare la nivel internațional. Catedrala Sfânta Sofia nu poate fi transformată în argument al unor jocuri geopolitice lipsite de substanță și care pun în paranteză dimensiunea adânc universală a unei mari creații a umanității”, susține parlamentarul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.