Acasă Economie Două victorii în două zile consecutive pentru mediul privat, Legea 102/2020 și...

Două victorii în două zile consecutive pentru mediul privat, Legea 102/2020 și Legea 108/2020 CCR

DISTRIBUIȚI

155471 – 06072020 –  Președintele României a promulgat pe 2 iulie, respectiv 3 iulie, legile de debirocratizare inițiate de USR: Legea 102/2020 și Legea 108/2020. Acestea vin cu îmbunătățiri semnificative la legea societăților precum și cu eliminarea declarației de beneficiar real atunci când statul are informațiile deja, este de părere deputatul USR Claudiu Năsui.

Legea nr. 102/2020 prevede că orice român va putea în sfârșit să-și deschidă a doua firmă fără să trebuiască să pună o rudă cu 0.01% în firmă. De asemenea, aceasta elimină obligația de a cere permisiunea vecinilor pentru a avea adresa de corespondență a firmei într-o locație în care nu va exista activitate economică. Se elimină și nevoia de a face delimitări pe camere pentru sediul social.

Legea nr. 108/2020 elimină aproape un milion de hârtii inutile și economisește tot atâtea drumuri, consideră Năsui. ”În prezent, antreprenorii trebuie să depună fie la registrul comerțului în persoană, fie în fața unui notar, o declarație prin care identifică beneficiarii reali ai firmei. Aceasta este o obligație anuală, indiferent dacă există sau nu schimbări în componența firmei. Neîndeplinirea acestei obligații poate atrage sancțiunea unei amenzi între 5.000 și 10.000 de lei. USR a eliminat obligativitatea declarației anuale dacă nu intervin modificări în componența firmei. Nu declarăm anual că nu s-a schimbat nimic. De asemenea, dispare această obligație în cazurile unde statul cunoaște deja tot acționariatul, cum este cazul la firmele compuse exclusiv din persoane fizice. În România sunt înregistrate aproape un milion de companii, iar aproape 99% din ele sunt SRL-uri. Dintre acestea, 62% (puțin peste 600.000), sunt SRL-uri cu asociat unic persoană fizică, care în mod firesc este beneficiarul real al firmei. În cazul a 35% (aprox. 340.000), SRL-ul are mai mulți asociați, însă doar persoane fizice. Doar 36.000 de firme (aprox. 3%) au o persoană juridică în componență, iar acesta este singurul caz în care ar putea fi utilă această declarație. Altfel spus, pentru 97% dintre firme, statul știe deja cine sunt beneficiarii reali și ce participație au, ceea ce face nejustificată obligativitatea declarării anuale a beneficiarului real”, precizează Năsui.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.