Acasă Social E nevoie de măsuri ferme, însoțite de pedepse pentru a fi respectate

E nevoie de măsuri ferme, însoțite de pedepse pentru a fi respectate

DISTRIBUIȚI

155555 – 10072020 – Președintele Comisiei ATI din Ministerul Sănătății, Dorel Săndesc, trage încă un semnal de alarmă cu privire la evoluția epidemiei în România. Dacă vor continua să nu respecte regulile, se va ajunge într-o situație dramatică, spune el. Săndesc subliniază, în acest context, că este nevoie de măsuri ferme, dar care să fie însoțite de pedepse pentru a fi respectate. ”Evoluția este îngrijorătoare, nimeni nu mai poate contesta acest lucru și e greu de făcut o estimare. Trendul ascendent nu poate decât să ne îngrijoreze și să ne determine să facem ceva în acest sens”, a spus Dorel Săndesc.

El a explicat care sunt direcțiile în care trebuie acționat pentru a nu se ajunge la o situație dramatică. ”Una este atitudinea comunității, de a conștientiza. Oamenii trebuie să înțeleagă că în funcție de atitudinea lor, de gradul în care vor respectă niște reguli, vom putea trece cu bine sau îi vom avea pe cei dragi pe coridoarele spitalelor, nemaidispunând de un pat, de un ventilator atunci când nu mai pot să respire sau nu mai au destul de mult oxigen așa cum s-a întâmplat și în alte țări. Este inevitabil că dacă vom continuă în același stil vom ajunge într-o situație dramatică și oamenii pot contribui fiecare. Este un test important pe care îl putem trece, altfel nu vom lua notă de trecere la purtare. Apoi, rămâne responsabilitatea autorităților să impună respectarea lor, nicio regulă nu se respectă fără efectul punitiv, este rolul autorităților de a pregăti un sistem pregătit pentru criză”, a declarat președintele Comisiei de terapie intensivă din Ministerul Sănătății.

Declarația a fost făcută în contextul în care în România a fost anunțat joi un număr record de cazuri noi de Covid-19, fiind înregistrate 614 cazuri de îmbolnăviri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.