Acasă Anchete Interne Mașinile cu volan pe partea dreaptă, pericol mortal pe drumurile din România

Mașinile cu volan pe partea dreaptă, pericol mortal pe drumurile din România

DISTRIBUIȚI

 155541 – 09072020 – În 24 din cele 25 de accidente rutiere, produse în prima jumătate a acestui an, în care au fost implicate autoturisme cu volanul pe partea dreaptă, vina a aparținut conducătorilor acestor vehicule. Acest tip de autovehicul asigură o vizibilitate redusă în cazul depășirilor, șoferul trebuind să pătrundă pe contrasens mai mult decât ar fi nevoie în cazul autovehiculelor cu volanul pe partea stângă, anunță Poliția Română.

De cele mai multe ori, accidentele rutiere în care sunt implicate autovehicule cu postul de conducere pe partea dreaptă sunt produse din vina șoferilor acestora, pe fondul unei depășiri neregulamentare.

Acest tip de autovehicul asigură o vizibilitate redusă față de traficul din sens opus, motiv pentru care conducătorul auto, pentru a depăși sau a efectua o altă manevră prin care își schimbă direcția de deplasare, este nevoit să pătrundă pe celălalt sens de deplasare, mai mult decât ar fi nevoie ca în cazul autovehiculelor cu postul de conducere pe partea stângă.

Totodată, situația devine și mai riscantă pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile (ceață, ploaie, ninsoare).

În primele 6 luni ale acestui an s-au produs 25 de accidente rutiere grave cu implicarea autovehiculelor cu post de conducere pe partea dreaptă, soldate cu decesul a 16 persoane și rănirea gravă a altor 24. În 24 dintre cele 25 de accidente, vina a aparținut șoferilor acestor autovehicule.

Anul trecut, conducătorii de autovehicule cu post de conducere pe partea dreaptă au fost implicați în 90 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 35 de persoane și 88 rănite grav. În cazul a 77 de accidente, vina a aparținut conducătorilor acestor autovehicule, evenimente în urma cărora 32 de persoane și-au pierdut viața și 77 au suferit leziuni grave.

În anul 2018, conducătorii de autovehicule cu post de conducere pe partea dreaptă au fost implicați în 102 accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 28 de persoane și 106 rănite grav.

Poliția Română, prin Direcția Rutieră, a transmis o solicitare Regiei Autonome – Registrul Auto Român, prin care s-a propus ca aceste autovehicule să fie omologate numai după mutarea postului de conducere pe partea stângă și asigurarea celorlalte norme tehnice de admitere în circulație, care ar decurge în urma modificărilor.

La rândul său, Registrul Auto Român a precizat că în conformitate cu prevederile directivei 2007/46/CE referitoare la omologarea vehiculelor rutiere și a  principiilor privind libera circulație a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, statele membre nu pot interzice înmatricularea vehiculelor care au fost omologate comunitar de un alt stat membru.

La nivelul R.A.R, normele tehnice specifice impuse pentru aceste autovehicule se referă numai la echiparea cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului și în cazul în care aceste autovehicule sunt echipate cu o singură lampă de ceață spate, la amplasarea lămpii respective pe partea stângă a autovehiculului.

Poliția recomandă să conduceți fără bruscarea comenzilor vehiculelor și să efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare. Evitați efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, pot fi extrem de periculoase. Circulați cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule. În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule. Dată fiind experiența redusă, se recomandă conducătorilor auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari. Toţi ocupanţii autovehiculelor trebuie să utilizeze centura de siguranţă!

Pietonilor li se recomandă să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite deplasarea pe partea carosabilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.