Acasă Anchete Justitie Parchetul General a clasat dosarul in rem deschis după ce senatorul PNL...

Parchetul General a clasat dosarul in rem deschis după ce senatorul PNL Vergil Chițac s-a infectat cu Covid-19

DISTRIBUIȚI
foto: digifm

155500 – 07072020 –  Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 Cod penal), faptă presupus comisă de către o persoană care are calitatea de senator în Parlamentul României.

În temeiul actelor și probelor administrate în timpul cercetărilor s-a stabilit că senatorul nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolii COVID-19, anunțând autoritățile competente când a manifestat simptome specifice noului coronavirus și supunându-se tuturor procedurilor medicale stabilite de către autoritățile medicale.

Având în vedere studiile științifice invocate în actele normative emise cu privire la noul coronavirus, din care rezultă că simptomele bolii se manifestă într-un interval de maxim 14 zile de la contractarea virusului COVID-19, este exclusă contaminarea senatorului în perioada în care s-a aflat la Bruxelles (17 – 19 februarie 2020), întrucât trecuseră 19 zile de la revenirea în țară și până la apariția simptomelor bolii (09 martie 2020).

La data de 19 februarie 2020 nu exista nicio interdicție sau obligație cu privire la persoanele revenite în România dintr-o țară membră a Uniunii Europene, în contextul existenței epidemiei generate de noul coronavirus.

Din ancheta epidemiologică efectuată de către Direcția de Sănătate Publică  rezultă că nu poate fi stabilită sursa infectării acestuia cu noul coronavirus.

Prin urmare nu poate fi reținută niciuna dintre variantele normative incriminate de art.352 Cod penal (intenție pentru alin.1 și culpă pentru alin.2), întrucât acesta nu a realizat vreo activitate de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, care să aibă ca urmare răspândirea bolii COVID-19.

Totodată, a fost dispusă clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 Cod penal), în ceea ce privește o persoană care are calitatea de consilier parlamentar. Cercetările au stabilit  că aceasta nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, iar fapta de a nu transmite de îndată o informație privitoare la o posibilă contaminare nu are niciun fel de relevanță penală în economia cazului de față.

În aceeași cauză penală, procurorii au dispus clasarea cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 Cod penal), faptă presupus comisă de către angajații Direcției de Sănătate Publică, în legătură cu transportul senatorului, a membrilor familiei și unui angajat al biroului senatorial la spital în ziua de 13 martie 2020, întrucât nu a fost încălcată nicio normă sau măsură statuată în acte normative primare sau secundare, privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase. Din investigațiile epidemiologice nu a rezultat că transportul în condițiile precizate mai sus a avut ca urmare răspândirea bolii COVID-19, anunță Ministerul Public printr-un comunicat de presă..

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.