Acasă Social Pragul roșu este să avem 2.000 de cazuri la Terapie Intensivă

Pragul roșu este să avem 2.000 de cazuri la Terapie Intensivă

DISTRIBUIȚI

155762 – 24072020  – Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit, vineri, la Iași, despre cel mai grav scenariu în care se poate afla România în contextul pandemiei.

Întrebat cum de s-a ajuns la acest număr mare de cazuri zilnice în țara noastră, Tătaru a explicat că din cauza vidului legislativ, perioadă în care oamenii au refuzat să se interneze/ izoleze, ei nu s-au tratat. Așa că, fiind pozitivi, ei încă transmit boala în comunitate. ”Pentru că am avut două săptămâni vid legislativ în care aceleași persoane au refuzat o internare, o izolare. Iar, până în acest moment, fiind pozitivi, nu își consumă boala și o vor transmite în continuare. Atunci vom avea o creștere. Dacă noi am reușit să impunem conform legii internarea, izolarea, tratarea în spitale, atunci putem limita această răspândire. Consumarea celor 14 zile, o perioadă a bolii care să se consume, e perioada în care avem acest număr mare de cazuri”, a explicat ministrul.

”Cel mai grav scenariu este atunci când vom avea un număr crescut de cazuri de la o zi la alta, care vor sufoca sistemul medical, în mod special ATI. În acest moment, nu suntem acolo. Acum avem 300 de pacienți la ATI. Pragul roșu este să avem 2.000 de cazuri la Terapie Intensivă, ceea ce nu este în acest moment”, a adăugat ministrul Sănătății.

”A revenit teama”

Nelu Tătaru a mai explicat că a început să revină teama în populație privind infectarea cu SARS-CoV-2. Asta în condițiile în care în ultima perioadă din ce în mai puțini oameni respectă regulile de igienă sau de distanțare și neagă existența virusului.

Tătaru: ”Campaniile de informare au fost concurate de cele de dezinformare. Dezinformare care vine de la oameni politici sau influenceri, care acum au început să tacă sau tocmai să acuze tocmai invers. Au făcut ca la nivelul populației să avem o degringoladă, o neîncredere. În acest moment, pot să vă spun, a reapărut teama și în contestatari”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, că avem 1.119 de cazuri noi de COVID-19. La ATI, avem un număr record de pacienți: 301. Până astăzi, 2.150 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au murit în România.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.