Acasă Politic Transformarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov în spital suport Covid trebuie privită...

Transformarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov în spital suport Covid trebuie privită cu mare responsabilitate

DISTRIBUIȚI

155823 – 29072020 – Transformarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov în spital suport Covid s-a făcut după ce am avut o discuție cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, precizează Marian Petrache, președintele Consiliului Județean Ilfov. Discuția a avut loc la 22 iulie.

”Lucrurile trebuie privite și judecate cu mare responsabilitate, așa cum am mai și scris. Sunt președintele județului Ilfov de opt ani și niciodată, dar niciodată nu am amestecat administrarea acestuia cu acțiunile politice. Și acum este la fel. Nu poți sa-ți faci campanie pe seama necazurilor unor oameni. Este adevărat, prin transferul spitalului am creat disconfort și neajunsuri unor pacienți și-i rog să ne ierte, dar sunt momente când trebuie să iei astfel de decizii și să dovedești solidaritate. Acesta este unul din acele momente și sunt convins că ilfovenii sunt în asentimentul meu și-s capabili de această solidaritate. Faptele și acțiunile noastre ne deosebesc, restul sunt doar vorbe”, susține Petrache.

Spitalul Județean Ilfov s-a transformat în unitate medicală suport pentru a trata pacienții infectați cu Covid 19 și a devenit operațional la 25 iulie, de la orele 19.45.

Petrache: ”Din păcate, în ultimii opt ani, relațiile dintre noi și minister nu au fost încurajatoare. Și nici nu am fost sprijiniți în proiectele noastre. Dar trăim în această perioadă momente în care e nevoie pe lângă profesionalism și suport material și de multă solidaritate. Alegerea Spitalului Județean Ilfov ca spital suport Covid este dovada calității oamenilor care muncesc aici, a profesionalismului lor, dar și a faptului că investițiile pe care le-am făcut au dat rezultate. Azi, înainte de toate, e nevoie de foarte multă solidaritate și eu, împreună cu colegii mei, punem pe primul loc oamenii. Pacienții. Oricare dintre noi poate fi internat la Ilfov, oricare dintre noi poate fi pus în situația de a lupta cu boala. Nu rămâne decât să ne protejăm cât putem și să avem încredere în medici. Le mulțumesc tuturor cadrelor medicale pentru implicarea lor în aceste momente delicate, în care atât ei, cât și noi toți, cetățenii, trebuie să dăm dovadă de o mare responsabilitate. Le mulțumesc pentru tot efortul pe care l-au făcut și pentru cel care va urma. Sper că de data asta ministerul va oferi tot ce e necesar pentru spital”.

 Rizia Tudorache, vicepreședinte al CJ Ilfov: CJ Ilfov putea pune la dispoziţie unitatea medicală de la Bălăceanca

 Decizia privind transformarea Spitalului Judeţean Ilfov în spital suport pentru pacienţii cu COVID-19 l-a ”indignat” pe vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Rizia Tudorache. El întreabă de ce nu au fost selectate alte unităţi medicale din Bucureşti și vrea să știe ce se întâmplă cu spitalul de campanie ROL 2 din Otopeni şi la ce capacitate este utilizat și de ce nu este utilizat spitalul modular cu 500 de paturi construit de Primăria Generală a Capitalei.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Tudorache cere ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, și șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, să îi transmită ”ce elemente de analiză au stat la baza deciziei de a transforma Spitalul Judeţean Ilfov în spital de suport pentru pacienţii cu COVID-19” și ”de ce a fost luată o decizie atât de importantă, care afectează sute de mii de locuitori ai judeţului Ilfov” fără să fie consultată conducerea CJ Ilfov? ”CJ Ilfov vă putea pune la dispoziţie unitatea medicală de la Bălăceanca, unde nu există urgenţe”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.