Acasă Politic Guvernul Orban rămâne la Palatul Victoria. Opoziția nu a reușit să asigure...

Guvernul Orban rămâne la Palatul Victoria. Opoziția nu a reușit să asigure cvorumul de ședință necesar dezbaterii și votării moțiunii de cenzură

DISTRIBUIȚI
foto arhivă

 156239  – 31082020 –  Parlamentul s-a reunit în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură intitulată “Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”, inițiată de PSD împotriva Guvernului Orban.

Întrucât numărul parlamentarilor prezenți în plen nu asigura cvorumul necesar supunerii la vot a moțiunii, ședința a fost amânată de la ora 14.30 la 15.30, pentru a se face apelul nominal, dar nici acest lucru nu a dus la mobilizarea unui număr mai mare de parlamentari în sală.

Parlamentarii PNL au anunțat că nu asigură cvorumul de ședință și au părăsit sala. Din sală au ieșit și parlamentarii USR, PMP și ai UDMR.  Nu au fost prezenți nici cei 17 parlamentari ai minorităților naționale.

După apelul nominal s-a constatat că nu poate fi asigurat cvorumul de ședință, în sală fiind prezenți doar 226 de parlamentari față de 233 de parlamentari, cât ar fi fost necesari pentru asigurarea cvorumului.

Astfel, ședința de plen în care trebuia dezbătută și votată moțiunea de cenzură a fost suspendată.

PSD a depus moțiune de cenzură împotriva cabinetului Orban, semnată de 205 senatori şi deputaţi, la jumătatea lunii august.

Potrivit procedurii,Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţia României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.