Acasă Economie Periș/Încă o amendă de 115.000 de lei pentru poluare/Și?

Periș/Încă o amendă de 115.000 de lei pentru poluare/Și?

DISTRIBUIȚI

155975 – 11082020 – Amendă de 115.000 lei pentru poluarea aerului provocată astăzi de incendiul de la fosta fermă de porci din localitatea Periș (jud Ilfov)

Urmare a incendiului puternic înregistrat ieri la fosta fermă de porci din Periș, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis de urgență în zonă echipe ale Gărzii Naționale de Mediu dar și autolaboratorul mobil din dotarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Astfel, comisarii Gărzii de Mediu au realizat un amplu control la societatea care deține aceasta proprietate.

În cadrul verificărilor au fost constatate încălcări ale prevederilor de mediu pentru care societatea Klevek Company SRL a fost amendată cu 115.000 de lei.

Reamintim că acesta nu este singurul incendiu înregistrat la fosta fermă de porci din Periș. În luna aprilie a acestui an mai bine de 30.000 de mp de vegetație și batalurile cu dejecții animaliere din fosta fermă au ars pe același teren, deținut de SC Klevek Company SRL, provocând un mare disconfort locuitorilor din localitățile Buftea și Corbeanca. Garda de Mediu a amendat atunci societatea tot cu 115.000 de lei și a întocmit o plângere penală.

Totodată, Comisarii Gărzii de Mediu au dispus, la acea vreme, măsuri prin care să fie evitate noi astfel de incidente. Precizăm că nici până la această dată măsurile de mediu impuse în aprilie 2020 nu au fost realizate de societatea deținătoare a fostei ferme de porci de la Periș.

”Este revoltător ceea ce se întâmplă în Periș și în județul Ilfov. Din 6 august până astăzi a fost înregistrat zilnic câte un incendiu, fiind afectate zeci de mii de hectare de vegetație. Cât privește ferma de porci de la Periș proprietarii nu au ecologizat batalurile incendiate în aprilie 2020 și nu au dus la îndeplinire nicio măsură din cele pe care le-am impus prin instituțiile noastre de control. Toată lumea trebuie să înțeleagă că este răspunzătoare de terenul pe care îl are în proprietate. Peste tot în Europa agenții economici se supun principiului poluatorul plătește. Am aplicat astăzi a doua amendă acestei societăți însă nici chiar așa operatorul nu-și asumă responsabilitățile legale, supunând populația la un disconfort major. Așteptăm ca IPJ Ilfov să instrumenteze cât mai repede plângerea penală pe care Garda de Mediu a înaintat-o în acest caz și proprietarii să suporte consecințele legii. Este nedrept ca populația din două localități să sufere din cauza iresponsabilității unui operator economic”, a declarat ministrul Costel Alexe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.