Acasă Life Reportaje-Live: O populatie fara dileme morale

Reportaje-Live: O populatie fara dileme morale

DISTRIBUIȚI

155985 – 11082020 – Asa, direct si fara modestie va spun ca sunt unul dintre putinii oameni din Romania care a stat de vorba cu peste 15.000 de romani. Am stat de vorba fata in fata la simple discutii, incercand sa ii convinga sa cumpere de la mine sau rezolvand reclamatii, angajand sau concediind. Am vazut societatea asta in toata splendoarea, de la oameni exceptionali pana la cele mai hidoase personaje.

Dupa toti anii acestia, dupa ce vorbesti cu atati de multi oameni, dupa ce tratezi si rezolvi mii de probleme in care te bati zilnic de average romanian, ajungi sa cunosti profund societatea cu bune si rele.

Concluzia mea nu o sa va placa. Este cu siguranta personala si subiectiva dar…

Romanii la nivel de masa sunt o populatie primitiva, fara repere morale, o populatie needucata si lipsita de substanta necesara pentru a fi un popor.

Exista binenteles si o minoritate cu valori umane si morale definite clar dar este foarte mica si an de an o simt tot mai subtire dupa plecarile masive in strainatate.

Si poate credeti ca tine doar de educatie. Nu tine doar de educatie. Tine de suflet. Am vazut oameni simpli, fara scoala dar corecti si profund buni asa cum am vazut amoebe cu MBA-uri dar fara coloana vertebrala sau dileme morale.

Principiul acela simplu „ce tie nu iti place altuia nu face” practic nu exista. Nu exista nici o forma de empatie, de respect pentru oamenii din jur sau pentru munca lor. Am ajuns pana acolo incat oamenii se uita suspicios la tine cand te comporti corect cu ei.

Exista o voluptate a raului. Felul in care romanii isi fac rau unii altora intentionat, bucuria cu care arunca intentionat gunoaiele pe geamul masinii de lux sau cu care dau un review gratuit, inutil si rautacios pe internet au ajuns o dimensiune aproape culturala.

Imi pare rau ca va zugravesc un astfel de portret. Este felul meu in care tin oglinda dar adevarul este ca populatia la nivel de masa este sub orice critica. De aici deriva si clasa politica si toate cangrenele unei societati rusinos de inapoiate.

Va scriu cu amaraciune toate acestea. Adevaratii eroi ai Romaniei sunt cei buni, cei carora le pasa si inca mai spera si fac ceva. Este usor sa vorbesti despre dezvoltare umana dintr-o tara normala. Este greu sa supravietuiesti in mocirla umana si sociala din Romania. Ce sa mai vorbim sa si schimbam ceva. De aceea sunt pesimist.

Dragii mei, luati chestia asta ca pe o previziune. Vibratia energetica, culturala si morala a acestui popor este mult prea jos ca sa supravietuim istoriei. Nu stiu ce se poate face dar atata timp cat sunt atat de multe lucruri care ne despart si atat de putine care ne apropie, a devenit o chestiune de timp pana ne vom dezintegra ca natie. Suntem la o mare intersectie si vom vedea pe ce drumuri o luam in anii urmatori.

Si nu uitati ca adevaratii eroi sunt cei care isi pastreaza sufletul, umanitatea si bunatatea intr-o astfel de societate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.