Acasă Social Educatie Au fost publicate  ghidurile metodologice pentru profesori și școli

Au fost publicate  ghidurile metodologice pentru profesori și școli

DISTRIBUIȚI

 156250  – 01092020 –  Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că au fost elaborate ghidurile metodologice pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ.

Potrivit ministrului, au fost elaborate astfel de ghiduri pe fiecare nivel – preşcolar, primar, gimnazial, liceal.

„Aşa cum am promis, în această perioadă am elaborat ghidurile metodologice, ghiduri pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor în cadrul unităţilor de învăţământ. Aceste ghiduri sunt organizate pe fiecare nivel: avem ghiduri pentru educaţie timpurie, ghiduri pentru învăţământ preşcolar, dar şi pentru primar, gimnazial, liceal, vocaţional, învăţământ profesional şi tehnic şi, nu în ultimul rând, pentru învăţământul special”, a spus Anisie.

Ministrul a spus că au fost elaborate toate metodologiile pentru examenele naţionale organizate în anul şcolar 2020-2021.

„Nu în ultimul rând s-a realizat şi noul Regulament de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi în acest nou regulament veţi regăsi ceea ce am promis încă de la începutul mandatului meu, şi anume veţi regăsi debirocratizarea activităţii didactice. Mai mult decât atât, sunt prevăzute măsuri în aşa fel încât activitatea cadrului didactic să se concentreze asupra elevului şi nu asupra realizării hârtiilor. Prin urmare, comisia de tăiat hârtii realizată la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a propus reducerea acestui număr de hârtii şi iată că se şi realizează”, a mai arătat ministrul Educaţiei.

Ghidurile metodologice pentru profesori și școli au fost publicate pe 1 septembrie de către Ministerul Educației pe platforma educatiacontinua.edu.ro.  sursa:agerpres.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.