Acasă Anchete Campanie electorală/109 infracțiuni în ultima săptămână

Campanie electorală/109 infracțiuni în ultima săptămână

DISTRIBUIȚI

156463  – 18092020 – Vineri, 18 septembrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar-șef de poliție Monica Dajbog, a susținut o declarație de presă despre activitățile derulate de structurile MAI pentru menținerea ordinii publice de la începutul campaniei electorale și despre acțiunile desfășurate, în ultimele șapte zile, pentru combaterea infracționalității.

Dajbog: ”În ultima săptămână, structurile Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității, inclusiv în ceea ce privește criminalitatea organizată.

Au fost desfășurate 42 de acțiuni operative de amploare care au inclus aproape 200 de percheziții în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări, sub supravegherea procurorilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, trafic intern și internațional de droguri de mare risc, delapidare, tăinuire, furt, șantaj, amenințare, braconaj sau nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

37 de persoane au fost arestate preventiv, 65 reținute, iar față de 60 s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

De asemenea, au fost dispuse măsuri asiguratorii în valoare de peste 15 milioane de lei.

Ca exemplu de acțiuni menționez destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de droguri de risc și mare risc.

În urma cercetărilor desfășurate de către Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Timişoara, a reieșit că începând cu anul 2018, liderul grupării ar fi creat și ar fi dezvoltat o reţea de aprovizionare, preparare și comercializare de substanțe cu efecte psihoactive.

Aprovizionarea s-ar fi făcut prin intermediul plasării unor comenzi în mediul on-line, pe site-uri din Olanda și China.

Au fost puse în executare 15 mandate de aducere la sediul D.I.I.C.O.T. – Timișoara, la activități participând polițiști din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate din Arad, Caraș-Severin și Gorj, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile ”Glad Voievod”.

Pentru destructurarea grupării infracționale s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

De asemenea, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu EUROJUST, procurori D.I.I.C.O.T. – Iaşi, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, Centrul de Cooperare Poliţienească și poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale și ai Biroului Urmăriri Iaşi, au organizat o acţiune în cadrul operaţiunii internaţionale Los Blancos.

Operațiunea Los Blancos s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor state: România, Italia, Olanda, Germania, Grecia, Ungaria, Spania, Albania, Franţa şi Emiratele Arabe Unite și a vizat o reţea de traficanţi de cocaină care acţiona la nivel internaţional.

Pe teritoriul României, operaţiunea Los Blancos a vizat pe unul dintre membrii importanți ai reţelei de criminalitate organizată. Acesta a fost arestat preventiv urmând să fie predat autorităţilor judiciare italiene.

Un alt exemplu: polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T., cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J. Argeș, au efectuat percheziții în localităţile Piteşti şi Slobozia, la domiciliile unor persoane bănuite de cămătărie, şantaj şi ameninţare. Acestea ar fi obținut din activitățile ilegale peste 1,6 milioane de lei.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 – 2017, membrii grupării ar fi dat bani cu dobândă unor persoane care nu îndeplineau condițiile pentru contractarea unor împrumuturi bancare, percepând dobânzi lunare variabile între 10% şi 30%.

Atunci când persoanele respective nu puteau achita dobânzile lunare și sumele restante, membrii grupării recurgeau la șantaj și amenințări cu acte de violență.

La rândul lor, polițiștii bucureșteni de la Serviciul Grupuri Infracționale Violente și Serviciul Investigații Criminale – Sector 1, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară și 15 mandate de aducere în municipiul București și în județele Ilfov și Teleorman într-un dosar penal, în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Într-un alt dosar, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat 30 de percheziții domiciliare, în județele Constanța și Ialomița, la persoane bănuite de constituire de grup infracțional organizat, contrabandă, delapidare, furt și tăinuire.

Trei bărbați au fost depistați în flagrant delict de polițiștii de la Transporturi în timp ce ar fi achiziționat 275 de litri de combustibil de la personalul unei nave sub pavilion românesc. Ulterior, în urma perchezițiilor domiciliare, au mai fost descoperiți peste 7.500 de litri de combustibil și 6 ambarcațiuni.

32 de persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri”.

 

Într-un alt caz deosebit, aflat în atenția polițiștilor Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română și a procurorilor D.I.I.C.O.T., au fost descoperite în județul Neamț mai multe cărți și manuscrise vechi în valoare de peste 2,5 milioane de lire sterline, susceptibile a fi fost sustrase din Londra, în perioada 2017 – 2019.

Cărțile includ opere ale astronomului Galileo Galilei.

Activitățile investigative au fost derulate în cadrul unei echipe comune de anchetă (JIT BROOKS), constituite între autoritățile judiciare din România, Anglia și Italia. Ancheta s-a desfășurat sub egida EUROJUST, cu sprijinul EUROPOL.

Persoanele bănuite de comiterea faptelor sunt arestate preventiv în Anglia.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în ultima săptămână, echipajele de Poliție și Jandarmerie au constatat peste 67.000 de contravenții și au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 26 de milioane de lei

De asemenea, au fost depistate peste 90 de persoane care erau date în urmărire națională sau internațională și au fost prinși în flagrant 940 de autori de infracțiuni.

Cu privire la acțiunile desfășurate în ultimele șapte zile pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, precizez că au fost verificate aproximativ 160.000 de persoane și 18.000 de operatori economici, fiind aplicate în jur de 7.000 de sancțiuni contravenționale.

Având în vedere că urmează ultima săptămână de campanie electorală pentru alegerile locale, doresc să fac câteva precizări cu privire la modul cum a decurs campania până acum.

De la începutul campaniei electorale și până în prezent s-au desfășurat 782 de manifestări electorale în municipiul București și în alte 395 de localități din 39 de județe. Nu au fost înregistrate incidente de o gravitate deosebită pe parcursul acestor activități.

În primele 3 săptămâni de campanie electorală, au fost înregistrate 545 de sesizări circumscrise contextului electoral, 325 făcând referire la posibile fapte contravenționale, iar 114 la posibile infracțiuni. Restul de 106 sesizări nu constituie contravenții sau infracțiuni, dar sunt circumscrise contextului electoral.

Cele mai multe fapte sesizate au vizat afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale, distrugerea sau deteriorarea materialelor de propagandă electorală, nerespectarea prevederilor legale referitoare la tipurile de materiale de propagandă electorală ce pot fi utilizate în campania electorală și coruperea alegătorilor.

În urma verificărilor efectuate până acum, 62 de sesizări, ceea ce înseamnă aproximativ 11 la sută, nu s-au confirmat.

Pentru contravențiile constatate, s-au aplicat 114 amenzi, în valoare de peste 75.000 de lei şi 68 de avertismente scrise.

Cu privire la cele 114 sesizări ce vizau posibile fapte penale, au fost constatate 109 infracțiuni pentru care sunt cercetate 81 de persoane”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.