Acasă Economie Cîțu: Revenirea în V a economiei – o certitudine

Cîțu: Revenirea în V a economiei – o certitudine

DISTRIBUIȚI

156290 – 04092020 – ”Am promis și am livrat” scrie ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, pe pagina sa de Facebook.

”Am spus că fac totul ca economia să aibă o revenire în V. Astăzi nimeni nu mai neagă acest lucru. Toate datele oficiale, INS și EUROSTAT, confirmă acest scenariu. Nu ne oprim aici. Aceasta este o lecție clară și usturătoare pentru mulți. În perioada de criză am reușit această performanță pentru că am injectat lichiditate în economie de la ministerul de finanțe (după 7 luni 27.01 mld lei, 2,55% din PIB, au rămas în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 ) și am crescut masiv investițiile (record după 8 luni -24.7 miliarde lei). Totul a fost posibil pentru că noi, liberalii, am avut un plan credibil și transparent de administrare a economiei. Am administrat cu prudență și responsabilitate finanțele României în cea mai grea perioadă din ultima sută de ani. După 8 luni de zile, în plină criză economică, cu o creștere a deficitului generată de cheltuieli legate de COVID-19 (6.6 miliarde lei cheltuieli directe) și scăderea veniturilor bugetare, am reușit performanta de a scădea dobânzile pentru tot portofoliul cu 0,2 puncte procentuale. O economie de aproape 100 milioane de euro. Vom face totul, că și până acum, ca economia României să fie cât mai puțin afectată de cea mai mare criză economică globală din ultima sută de ani. Promises made, promises kept”, scrie Cîțu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.