Acasă Cultura/Media Gala Premiilor UCIN 2020

Gala Premiilor UCIN 2020

DISTRIBUIȚI

156489  – 22092020 –  Unul din cele mai aşteptate evenimente ale anului, Gala Premiilor UCIN,   a avut loc luni,  21 septembrie 2020, Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).  Peste 70 de filme au fost înscrise la cele 22 de secţiuni La Gala Premiilor UCIN 2020, iar din juriul Galei care a desemnat câștigătorii a fost format din Stere Gulea, Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan.

„În fiecare an Uniunea Cineaştilor din România, prin Gala UCIN, sărbătoreşte filmul! Realizările cineaştilor în anul 2019 sunt remarcabile şi multe filme au promovat poetici şi estetici cinematografice care au impresionat nu numai juriul, dar şi multe festivaluri cinematografice ale lumii. Vă invit să ne bucurăm împreună, iar oficiala distanţare să devină un prilej de apropiere, respect şi reverenţă pentru toţi creatorii”, declară Laurenţiu Damian, preşedintele UCIN.

„Hotărârea UCIN de a nu întrerupe tradiţia de acordare a premiilor profesionale mi se pare că ţine mai mult de viitor decât de prezent. Prin asta UCIN vrea să dea un semn de speranţă domeniului cinematografic greu încercat de COVID 19. Suntem într-o situaţie grea, dar vom supravieţui!”, spune Stere Gulea, regizor şi scenarist, câştigător al marelui premiu la Gala Premiilor UCIN 2019.

Lista laureaților UCIN 2020:

  • Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor – „La Gomera”, regia Corneliu Porumboiu
  • Premiul Special al Juriului – „Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian
  • Premiul pentru regie „Lucian Pintilie” – Tudor Giurgiu, pentru filmul „Parking”
  • Premiul pentru scenariu – Bogdan Toma, Liviu Săndulescu pentru filmul „Cărturan”
  • Premiul pentru interpretare feminină – Roxana Lupu pentru rolul Regina Maria din filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru interpretare masculină – Radu Botar pentru rolul Episcopul Iuliu Hossu din filmul „Cardinalul”
  • Premiul pentru interpretare feminină rol secundar – Julieta Szonyi pentru rolul Mama din filmul „La Gomera”
  • Premiul pentru interpretare masculină rol secundar – Anghel Damian pentru rolul Prinţul Carol din filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru imagine – Tudor Mircea pentru imaginea filmului „La Gomera”
  • Premiul pentru costume – Ana Ioneci, Claudia Bunea pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru decor – Nora Dumitrescu, Laura Russu pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru montaj – Roxana Szel pentru filmul „La Gomera”
  • Premiul pentru coloana sonoră – Cristinel Sirli pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru muzică originală „Adrian Enescu” – Pablo Pico pentru filmul „Călătoria fantastică a Maronei”
  • Premiul pentru machiaj – Nastasia Mateiu, Clara Tudose pentru filmul „Maria, Regina României”
  • Premiul pentru film documentar de lung metraj – „Timebox”, regia Nora Agapi
  • Premiul pentru film documentar scurt metraj – „Creativ”, regia Ioana Grigore
  • Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune – „Havana, Cuba”, regia Andrei Huţuleac
  • Premiul pentru film de animaţie – „Opinci”, regia Anton & Damian Groves
  • Premiul pentru film de televiziune – „Regina Mamă Elena, Regina celor 4 exiluri”, regia Camelia Csiki
  • Premiul Opera Prima „Alexandru Tatos” – „MO”, regia Radu Dragomir
  • Premiul Speranţe cinematografice – „Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar.
  • Premiile Academice UCIN i-au revenit scenaristului, producătorului, directorului de fotografie, regizorului şi profesorului Dinu Tănase, regizorului Constantin Vaeni.

Totodată, au fost înmânate Premiile Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN:

  • Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019 – „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu
  • Premiul „Ion Cantacuzino” – Mihai Fulger, pentru calitatea articolelor publicate în revista „Film” şi în blogul Adevărul
  • Premiul „George Littera” – volumele „Sora mea din Australia”, scrisă de criticul de film Magda Mihăilescu, şi „Romanian Cinema Inside Out”, apărut la Editura Institutului Cultural Român.

În debutul evenimentului, premii de excelenţă au fost acordate actriţei Tora Vasilescu, monteozei Melania Oproiu, regizorului Radu Igazsag, iar menţiuni speciale au obţinut Roland Pupăză şi Toma Enache.

  • Premiul preşedintelui UCIN i-a fost acordat actriţei Dana Rogoz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.