Acasă Externe Agenda Europeana OMS și Comisia lansează Consiliul de facilitare pentru a consolida colaborarea la...

OMS și Comisia lansează Consiliul de facilitare pentru a consolida colaborarea la nivel mondial

DISTRIBUIȚI

 156383  – 11092020 – Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, au lansat și au găzduit în comun prima reuniune a Consiliului de facilitare la nivel înalt, exercitându-și rolul conducător în activitatea cadrului global de colaborare reprezentat de Acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (ACT-A), pentru a accelera crearea și punerea la dispoziția populației a unor vaccinuri, teste și tratamente vizând COVID-19, precum și pentru a îmbunătăți sistemele de sănătate.

Obiectivele primei reuniuni a Consiliului au fost ajustarea planului conceput pentru ca Acceleratorul-ACT să devină o soluție mondială primordială menită să pună capăt crizei și să redreseze sistemele de sănătate și creșterea economică mondială, colaborarea la crearea premiselor economice și investiționale pentru a finanța integral Acceleratorul-ACT și mobilizarea liderilor politici și a sprijinului internațional pentru o alocare echitabilă la nivel mondial.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Lansarea de astăzi a Consiliului de facilitare ne apropie de obiectivul nostru pe plan mondial: acces la vaccinuri, teste și tratamente care vizează noul coronavirus pentru toți cei care au nevoie de ele, oriunde s-ar afla. UE își va folosi toată influența pentru a contribui la menținerea unității mondiale împotriva noului coronavirus. Cu ajutorul Norvegiei și al Africii de Sud, în calitatea lor de președinte al nordului, respectiv, sudului planetei, precum și al expertizei OMS și a partenerilor noștri internaționali, nicio țară sau regiune nu va fi lăsată în urmă în această luptă.

Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a declarat: „Aproape 5 000 de vieți se pierd în fiecare zi din cauza COVID-19 și se estimează că anul acesta economia mondială se va contracta cu mii de miliarde de dolari anul acesta. Necesitatea realizării de investiții pentru a pune capăt pandemiei nu a fost niciodată mai pregnantă. Acceleratorul ACT este cel mai bun mod de a asigura un acces echitabil la vaccinuri, mijloace de diagnostic și tratament, dar în prezent se confruntă cu un deficit de finanțare de 35 miliarde USD. Finanțarea integrală a Acceleratorului ACT ar scurta pandemia și ar răscumpăra rapid aceste investiții pe măsură ce economia globală se va redresa.”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Singura modalitate de a înfrânge COVID-19 este acționarea, împreună, la nivel mondial. Singura cale de urmat este solidaritatea, responsabilitatea și cooperarea la nivel mondial. Astăzi, ne manifestăm mai puternic rolul de conducere pe plan mondial pentru a accelera crearea și punerea la dispoziția populației, într-o manieră echitabilă, a vaccinurilor și a mijloacelor de diagnostic și tratament. Consiliul de facilitare va juca un rol esențial în realizarea acestui obiectiv.

În cadrul primei sale reuniuni, Consiliul a adoptat o declarație politică prin care se evidențiază rolul esențial al colaborării la nivel mondial în înfrângerea virusului. Ea evidențiază importanța testării, tratării, vaccinării și a îmbunătățirii sistemelor de sănătate pentru a înfrânge pandemia. Declarația menționează, de asemenea, progresele înregistrate și face apel la alocarea de resurse suplimentare pentru îndeplinirea misiunii.

Consiliul de facilitare este compus din guverne și parteneri neguvernamentali (BMGF, Wellcome Trust). El este coprezidat de Norvegia și de Africa de Sud, asigurând un echilibru geografic. Consiliul continuă rezultatele obținute de ACT-A în doar patru luni, cum ar fi studierea a peste 200 de vaccinuri, desfășurarea a peste 1 700 de trialuri clinice și evaluarea a peste 80 de mijloace de diagnostic, precum și examinarea a 100 de țări pentru a identifica lacunele în materie de capacități.

Etapele următoare

Detaliile finale cu privire la situația investițiilor și la planul ACT-A vor fi definitivate la 17 septembrie, iar ulterior, la 30 septembrie, se va desfășura evenimentul ACT-A la nivel înalt, în cadrul AG a ONU.

În perioada 15 – 30 septembrie vor avea loc reuniunea Adunării Generale a ONU și reuniunea G20, iar ele vor avea un rol de amplificare a apelului adresat liderilor politici mondiali. În perioada 12 – 18 octombrie vor avea loc reuniunile Băncii Mondiale/FMI unde se vor analiza amploarea dificultăților economice și a angajamentelor inițiale. Din noiembrie până în martie 2021, reuniunea la nivel înalt a G20 și alte reuniuni conexe vor răspunde la seria de angajamente.

În cele din urmă, campania de promovare a ACT-A urmărește să abordeze provocările politice majore și să asigure finanțarea necesară în valoare de peste 29 miliarde EUR (35 miliarde USD).

Context

Lansat la sfârșitul lunii aprilie 2020, Acceleratorul accesului la instrumentele de combatere a COVID-19 (ACT-A) reunește guverne, oameni de știință, întreprinderi, societatea civilă și filantropi, precum și organizații sanitare de nivel mondial (Fundația Bill și Melinda Gates, CEPI, FIND, Gavi, Fondul Global, Unitaid, Wellcome, OMSBanca Mondială și Facilitatea de finanțare globală). El urmărește să accelereze crearea unor vaccinuri și a unor mijloace de diagnostic și tratament care să fie accesibile tuturor, precum și să îmbunătățească sistemele de sănătate în mod corespunzător. Schimbul de cunoștințe și de date este esențial. ACT va fi în vigoare timp de 2 ani (cu posibilitate de reînnoire). Nu se va stabili o nouă structură fizică, ci se va utiliza expertiza instituțiilor existente și a partenerilor existenți.https://www.theglobalfund.org/en/

Trei parteneriate privind vaccinuri, mijloace de diagnostic și tratament definesc strategia, identifică resursele necesare și stabilesc normele privind responsabilitatea. Ele reunesc industria, cercetarea, fundațiile, autoritățile de reglementare și organizațiile internaționale, urmând o abordare bazată pe lanțuri valorice, de la cercetare la fabricare și la punerea la dispoziția populației. Aceste parteneriate funcționează într-un mod cât mai autonom posibil și sunt sprijinite de un grup de parteneri guvernamentali și privați care nu urmăresc obținerea de profit.

Obiectivul ACT-A este de a proteja sistemele de sănătate și de a redresa întreprinderile și economiile prin accelerarea creării, alocarea echitabilă și livrarea pe scară largă a 2 miliarde de doze de vaccinuri până la sfârșitul anului 2021, a 245 milioane de cure terapeutice până la jumătatea anului 2021 și a 500 milioane de teste până la jumătatea anului 2021.

Comisia Europeană este hotărâtă să găsească o soluție mondială la pandemie. Acesta este motivul pentru care, începând cu 4 mai 2020, ea a procurat aproape 16 miliarde EUR în cadrul Răspunsului mondial la noul coronavirus, acțiunea mondială care are ca obiective asigurarea accesului universal la teste, tratamente și vaccinuri vizând noul coronavirus și redresarea economică mondială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.