Acasă Politic Votăm altfel la parlamentare

Votăm altfel la parlamentare

DISTRIBUIȚI

 156342  – 09092020 –  Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis, liderul deputaţilor PNL Florin Roman, liderul deputaţilor PMP Marius Paşcan, liderul deputaţilor USR Cătălin Drulă, liderul deputaţilor UDMR Zacharie Benedek şi deputatul ALDE Varujan Vosganian au iniţiat un proiect de lege care schimbă mai multe reglementări la alegerile parlamentare, transmite News.ro.

Astfel, alegătorii care se află în faţa secţie de vot sau aşteaptă la rând pot vota până la ora 23.59. Este redus şi numărul necesar de susţinători pentru a fi depuse candidaturile, fiind necesare cel puţin 0,5% din numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional.

Proiectul de lege a fost înregistrat în procedură de urgenţă marţi, la Senat, prim for sesizat, şi modifică şi completează mai multe legi în materie electorală. Propunerea legislativă nu este semnată de parlamentari ai Pro România sau minorităţi.

Prevederile privind votul Diasporei

Listele electorale permanente din străinătate se întocmesc de către AEP şi se transmit biroului electoral de circumscripţie pentru secţiile de votare din străinătate, până cel târziu cu 10 zile înaintea datei votării.

La secţiile de votare organizate în străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare care sunt generate în format electronic, în mod automat, pe baza datelor înregistrate pe terminalele informatice din cadrul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

În situaţia disfuncţionalităţii Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, listele electorale suplimentare din străinătate se întocmesc pe suport de hârtie şi cuprind rubrici pentru numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa alegătorului, precum şi semnătura acestuia.

Definiţia partidelor politice parlamentare este schimbată

În sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minoritalilor naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator.

Alianţele politice şi alianţele electorale care au în componenţă cel puţin un partid politic parlamentar sunt asimilate partidelor politice parlamentare.

Scade numărul de susţinători necesar depunerii candidaturilor

Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care depun la Biroul Electoral Central o listă de susţinători cuprinzând cel puţin 0,5% din numărul total de alegători înscrişi în Registrul electoral la nivel naţional, pot depune liste de candidaţi în toate circumscripţiile electorale.

Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care optează să depună listele de susţinători la birourile electorale de circumscripţie, pot depune liste de candidaţi numai dacă acestea sunt susţinute de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 1.000 de alegători.

Candidaţii independenţi trebuie să fie susţinuţi de minimum 0,5% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral cu adresa de domiciliu sau reşedinţă în circumscripţia respectivă, fără ca numărul acestora să fie mai mic de 500 de alegători.

De asemenea, termenul de înregistrare ca alegător prin corespondenţă incepe la data de 1 aprilie a anului în care au loc alegerile şi expiră cu 45 de zile înainte de data votării.

Alegătorii aflaţi în faţa secţie de votare şi care aşteaptă la rând să voteze pot vota până la 23.59

”Art. 88. – (1) La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declara votarea încheiată şi dispune închiderea localului de vot.

(2) Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îţi exercite dreptul de vot, în condiţiile prezentei legi.

(3) La ora 21.00, urna specială trebuie să se afle în localul secţiei de vot.

(4) Alegătorii aflati în situaţiile prevazute de alin. (2) si (3) pot vota până cel mult la ora 23.59.

(5) Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare verifică la ora 21.00 dacă în afara sediului secţiei de votare se afla alegatori care aşteaptă să-şi exercite dreptul de vot şi dispune măsurile necesare pentru a asigura accesul ordonat al acestora în localul de vot, în serii corespunzătoare numărului cabinelor”, conform proiectului de lege.

Măsuri anti-COVID la parlamentare

La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.

Materialele de protecţie sanitară sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii, iar transportul şi distribuirea acestora este asigurată prin grija Ministerului Afacerilor Interne a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor.

La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, primarii sub coordonarea prefecţilor asigura igiena şi dezinfecţia localurilor de vot.

Înregistrare audio-video neîntreruptă a operaţiunilor făcute e membrii birourilor electorale

Operatorii de calculator asigură, în condiţiile stabilite prin hotărâre a AEP, înregistrarea audiovideo neîntreruptă a operaţiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare pentru numărarea voturilor.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare asigură transmiterea prin mijloace electronice către Biroul Electoral Central a fotografiei procesului-verbal privind consemnarea rezultatelor votării, precum a informaţiilor provenite din verificarea corelării datelor înscrise în procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.

Înregistrarile şi fotografiile proceselor-verbale se realizează în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice puse la dispoziţie de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

STS verifică existenţa înregistrărilor, consemneaza aspectele constatate în procesul-verbal de primire a terminalelor informatice, cu ocazia primirii acestora de la operatorii de calculator şi le transferă pe un mediu de stocare. înregistrarile video-audio se păstrează pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii perioadei electorale, în condiţiile legii.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale pune la dispoziţia organelor competente să constate contravenţii şi fraude electorale sau să urmărească infracţiuni, la cererea acestora, copii ale înregistrărilor audio-video.

Schimbări în acordarea subvenţiei către partide

Este abrogat textul articolului 47 din Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020, urmând a se reveni la fostul algoritm de acordare a subvenţiei de la bugetul de stat către partidele politice, pe baza voturilor obtinuţe în alegeri.

Partidele politice vor putea utiliza în campania electorală pentru alegerile parlamentare subvenţia primită de la bugetul de stat sub condiţia folosirii unui cont bancar distinct, astfel încât să fie facilitată urmărirea cheltuirii acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.