Acasă Externe Agenda Europeana Acord provizoriu de consolidare a protecției pasagerilor din transportul feroviar

Acord provizoriu de consolidare a protecției pasagerilor din transportul feroviar

DISTRIBUIȚI

 156622– 02102020 – Ieri, 1 octombrie, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu privind modernizarea drepturilor călătorilor din transportul feroviar.

Comisarul pentru mobilitate și transport, Adina Vălean, a declarat: „După trei ani de negocieri și de cooperare cu Parlamentul European și cu Consiliul, avem, în sfârșit, un acord cu privire la drepturile călătorilor din transportul feroviar. Noul regulament înseamnă o mai bună protecție a pasagerilor europeni în caz de întârzieri, anulări, legături pierdute sau discriminare. Aceasta înseamnă, de asemenea, mai multă încredere în companiile feroviare. Salut în special progresele care s-au făcut pentru a răspunde mai bine nevoilor persoanelor cu handicap sau cu mobilitate redusă, precum și claritatea juridică pe care am dobândit-o atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi.”

Acordul asigură o mai bună protecție a pasagerilor în caz de întrerupere a călătoriei și clarifică normele de aplicare și tratare a plângerilor. De asemenea, oferă acces mai bun la informații și îmbunătățește semnificativ drepturile pasagerilor cu handicap sau cu mobilitate redusă. În plus, noile norme vor asigura mai multe spații pentru biciclete. Trenurile noi și trenurile care au fost supuse unor renovări majore vor trebui să dispună de spațiu dedicat pentru a transporta un număr adecvat de biciclete.

În cele din urmă, acordul propus clarifică circumstanțele extraordinare (precum condițiile meteorologice extreme sau pandemia), în care operatorii ar fi scutiți de obligația de a plăti despăgubiri, întrucât aceștia nu ar fi în măsură nici să evite astfel de evenimente, nici să împiedice consecințele acestora). Însă, în astfel de cazuri, pasagerii au întotdeauna dreptul la rambursarea în totalitate a sumei plătite pentru bilete, la redirecționare și la asistență. Acest lucru este în conformitate cu legislația aplicabilă altor moduri de transport.

Adoptarea propunerii Comisiei va spori atractivitatea transportului feroviar ca mod de transport durabil, în conformitate cu propunerea noastră de promovare a Anului european al căilor ferate în 2021 și cu obiectivele Pactului verde europeanÎn 2017, Comisia a propus actualizarea normelor privind transportul feroviar de pasageri în UE. Cei doi colegiuitori trebuie să adopte în mod formal acordul înainte ca acesta să devină act cu putere de lege.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.