Acasă Social Arafat: Persoanele care încearcă să-i convingă pe credincioși să meargă la pelerinaje...

Arafat: Persoanele care încearcă să-i convingă pe credincioși să meargă la pelerinaje ”nu dau doi lei” pe viața enoriașilor

DISTRIBUIȚI

156670 – 07102020 – Secretarul de Stat în MAI Raed Arafat atrage atenția că persoanele care vor încerca să-i convingă pe credincioși să meargă la pelerinaje, contrar deciziei autorităților, ”nu dau doi lei” pe viața enoriașilor.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) insistă că viața oamenilor va fi pusă în pericol, pentru că riscul de infectare cu coronavirus este mare.

”Regula care e stabilită prin Comitetul Național pentru Situații de Urgență e că deplasarea la pelerinaje nu e permisă. Dacă acest lucru se va întâmpla, contrar regulii, vor fi luate măsuri ca să se stopeze această mișcare, pentru că riscul e foarte mare. Oamenii care vor urca în autocare, îndemnați de oricine, nu mă interesează cine, ca să meargă câteva ore până la destinație și înapoi câteva ore să se întoarcă, trebuie să știe că persoana care îi îndeamnă să facă acest lucru nu dă doi lei pe viața lor, pentru că îi pune în pericol. Asta trebuie să se înțeleagă. Eu sper ca lumea să fie înțeleaptă în final. Să lase la o parte toate îndemnurile care sunt împotriva acestor măsuri, să-i lase la o parte pe cei care le spun că nu e nicio problemă. Oamenii ăștia, credeți-mă, nu țin nici 1% la binele lor. Asta e problema”, a spus Arafat la B1TV.

Autoritățile au interzis pelerinajele religioase. Acestea sunt permise doar cu participarea persoanelor care au domiciliul în localitatea respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.