Acasă Social Educatie Ce vârstă digitală au companiile din România?

Ce vârstă digitală au companiile din România?

DISTRIBUIȚI
????????????????????????????????????

156941 – 29102020 – A fost lansat Barometrul Digitalizării în companiile din România 2020. Aflat la cea de a treia ediție, studiul realizat de compania Valoria este o utilă investigație comparativă a evoluției nivelului digitalizării companiilor din România atât cu edițiile anterioare dar și cu tendințele de la nivel global. Studiul dă ocazia companiilor din România să-și spună punctul de vedere în legătură inițiativele de digitalizare și planurile lor de viitor în această privința. Astfel se conturează cinci categorii de maturitate a companiilor din România în ce privește digitalizarea:

Companii tradiționaliste – Au tehnologii inadecvate  care conduc la o utilizare limitată a datelor digitale. Comparativ cu ediția din 2018 a studiului când erau 23% astfel de companii, în 2020 sunt 21%.

Companii începătoare – Au început să implementeze tehnologii digitale și/sau să elaboreze o strategie pentru transformarea digitală. Comparativ cu ediția din 2018 a studiului când erau 37% astfel de companii, în 2020 sunt 31%.

Companii minimaliste – Au creat o infrastructură tehnologică adecvată, au o direcție strategică pentru transformarea digitală și au implementat unele soluțîi digitale. Comparativ cu ediția din 2018 a studiului când erau 24% astfel de companii, în 2020 sunt 30%.

Companii avansate – Au o infrastructură tehnologică adecvată, o strategie de transformare digitală și tehnologii digitale pentru întreaga companie. Comparativ cu ediția din 2018 a studiului când erau 9% astfel de companii, în 2020 sunt 10%.

Companii lideri – Au integrat tehnologiile digitale la nivelul întregii companii și au obținut îmbunătățiri substanțiale în urmă transformării digitale. Comparativ cu ediția din 2018 a studiului când erau 7% astfel de companii, în 2020 sunt 8%.

Deși valorile sunt diferite de la o ediție la alta și de la un palier de maturitate la altul cea mai semnificativă este scăderea de 6% a companiilor începătoare care se translatează în creștere pe palierul companiilor minimaliste. Chiar dacă nu major, este un progres care arată o tendință generală a companiilor din România de adoptarea soluțiilor digitale.

Sunt două categorii de factori care influențează digitalizarea companiilor. Factori interni sintetizați în principal de schimbul de generații atât la nivelul personalului dar mai ales la nivel de conducere și factorii externi, mai diverși. În ce privește factorii externi sunt foarte interesante datele din studiul Valoria care îi prezintă comparativ cu cei care se observă la nivel mondial.

În ceea ce privește factorii externi, aflăm că pentru 39% dintre companiile la nivel mondial și 37% dintre companiile din România noile modele de afaceri determină digitalizarea companiilor și că pentru 45% dintre companiile la nivel mondial și 34% pentru cele din România noile tehnologii determină de asemenea digitalizarea companiilor. Companiile din România nu prea inovează la nivelul modelului de afaceri comparativ cele la nivel mondial.

Mai departe studiul arată că digitalizarea competitorilor determină digitalizarea companiilor pentru 39% dintre companii la nivel mondial comparativ cu 42% pentru cele din România. Companiile din România se pare că sunt mai atente să-și asigure nivelul competitiv. Așteptările clienților sunt un factor extern care determină digitalizarea companiilor pentru 43% dintre companii la nivel mondial și 29% dintre companiile din România. Diferența explică mai bună centrare a companiilor la nivel mondial  pe clienți comparativ cu cele din România.

De asemenea competitorii disruptivi din alte industrii reprezintă un factor extern care determină digitalizarea pentru 25% dintre companii la nivel mondial și 17% pentru cele din România. Companiile din România se digitalizează deoarece și competitorii lor fac acest lucru dar nu sunt atente la potențialul soluțiilor adoptate de competitorii disruptivi din alte industrii. Au reflexele de gândire și acțiune date de tiparele industriei lor. Și, în sfârșit, presiunea dinspre parteneri și furnizori ca factor extern care determină digitalizarea pentru 19% dintre companiile la nivel mondial și 12% pentru companiile din România.

Pe baza datelor de mai sus dacă ar fi să le dăm companiilor din România o ”vârstă digitală” cred că pubertatea ar fi cea mai potrivită. Adică o etapă de accelerată transformare a proceselor, în care își definesc identitatea online și își fac alegerile cu privire la cine vor să fie. Tot mai profund marcat de tehnologie și revendicat de angajații și clienții digitali, prezentul aparține companiilor care se maturizează întru digitalizare. – Constantin Măgdălina, expert, Tendințe și tehnologii emergente

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.