Acasă Social FNSA a transmis Guvernului o listă de revendicări

FNSA a transmis Guvernului o listă de revendicări

DISTRIBUIȚI

  156817  – 20102020 – Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – organizaţie sindicală reprezentativă la nivel naţional pentru sectorul de activitate „Administraţie publică”  – a transmis Guvernului României o listă de revendicări a căror soluţionare este imperativă pentru buna desfăşurare a activitătii salariaţilor în sectorul de activitate pe care îl reprezentăm.

Organizaţia noastră a solicitat Guvernului organizarea, în cel mai scurt timp, a unei întâlniri cu reprezentanţii FNSA, pentru discutarea acestor revendicări, mai ales că ne aflăm în perioada premergătoare alegerilor parlamentare iar FNSA va transmite această listă de revendicări tuturor organizaţiilor politice şi va solicita sprijin pentru soluţionarea lor, aducând la cunoştinţa membrilor de sindicat modul în care fiecare organizaţiei politică va întreprinde demersuri pentru soluţionarea solicitărilor noastre.

Punctual, revendicările FNSA fac referire la:

  1. Promovarea şi adoptarea unui proiect de lege pentru interzicerea explicită a angajărilor la stat ȋn domeniul administrației publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat şi înterzicerea, în acest sector de activitate, a cumulului pensiei cu salariul.
  2. Acordarea voucherelor de vacanță la nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat ȋn plată, ȋn vigoare şi a normei de hrană pentru salariaţii din administraţia locală ca şi excepţie de la aplicarea Art 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2011.
  3. Modificarea Legii nr. 153/2017, în conformitate cu propunerile organizaţiei noastre – articole care vizează salarizarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în administraţia publică locală, Institutul Naţional de Statistică, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi a auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României.
  4. Acordarea unui stimulent lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru salariaţii din administraţia publică care desfăşoară activităţi cu risc de infectare la COVID-19.
  5. Modificarea legislaţiei cu incidenţă asupra activităţii organizaţiilor sindicale: Legea dialogului social şi Codul Administrativ al României.
  6. Promovarea unui act normativ pentru coroborarea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă a tuturor categoriilor de bugetari care ȋsi desfăşoară activitatea sub legi speciale şi/sau ȋn regim de incompatibiliăți.
  7. Modificarea şi reactualizarea legislaţiei privind înfiinţarea, funcţionarea şi salarizarea în cadrul societăţilor comerciale înfiinţate în cadrul unităţilor administrativ- teritoriale.
  8. Legiferarea posibilităţii instituţiilor din sectorul administraţie de a achiziţiona teste pentru salariaţi în vederea determinării infecţiei cu virusul COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.