Acasă Anchete Pe cine se sprijinea comisarul Robert Badea, ”polițistul interlopilor”, atunci când făcea...

Pe cine se sprijinea comisarul Robert Badea, ”polițistul interlopilor”, atunci când făcea jocurile la BCCO

DISTRIBUIȚI

156681 – 08102020 – Robert Badea, poliţistul acuzat de legături cu interlopii și care a lucrat înainte la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM),  era un polițist extrem de influent în rândul Direcției  de Combatere a Criminalității Organizate (unde a ajuns în 2018), fiind susținut de-a lungul carierei de mai mulți șefi de poliție, potrivit unor surse judiciare citate de justnews.ro.

La grătar la Ciorogârla

 

Unul dintre ei ar fi Damian Daniel Asanache, comisar șef care face parte din corpul de control al ministrului de Interne Marcel Vela. ”Aproape în fiecare weekend Asanache se întâlnea cu Badea, la grătar, la locuința din Ciorogârla a celui din urmă. La întâlniri participa și un alt arestat din lot, Robert Țambrea”, au declarat sursele citate.

Un alt protector al lui Badea este Vasile Costea, șeful Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate (DCCO). Sursele citate au declarat că, până acum zece zile, Vasile Costea nu avea certificat ORNISS care să-i permită accesul la documente clasificate. O intervenție ”miraculoasă” la Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) din partea unor persoane din conducerea DIICOT a făcut ca acesta să obțină certificatul pe ultima sută de metri.

 

Supravegheat de procurori

 

Lucru curios, tot DIICOT, în luna martie 2020, este structura care i-ar fi pus lui Costea tehnică de înregistrare în aparatul de aer condiționat din birou. După două luni, el a fost avertizat și a descoperit aparatura ascunsă în aparat.

Sursele mai arată că un alt protector al lui Badea, pe când acesta lucra la Crimă Organizată, a fost comisarul șef Iulian Merezeanu, actualul șef  al biroului Trafic de Ființe Umane din cadrul DCCO – IGPR. Pe atunci, Badea ajungea doar de două ori pe săptămână la birou, dar își încasa salariul de ofițer de poliție; la schimb, Badea făcea diverse comisioane pentru șefii săi.

 

Întâlnire cu Traian Berbeceanu

 

Conform surselor noastre, polițistul interlopilor, după ce nu a mai făcut parte din DCCO, ar fi fost în audiență chiar la șeful de cabinet al ministrului Marcel Vela, Traian Berbeceanu. ”A fost primit în audiență, după ce a fost pus la dispoziție și dat afară de la Crimă Organizată, de șeful de cabinet al ministrului Vela, Traian Berbeceanu. A fost primit și a explicat că este o victimă și că, în realitate, el este cel mai bun ofițer acoperit”. Întâlnirea ar fi fost intermediată de șeful DCCO, Vasile Costea, prieten cu Berbeceanu. Nemulțumirea celor care au aflat de acest lucru este că Berbeceanu a primit în audiență un potențial infractor, în timp ce pentru polițiștii corecți nu ar avea timp din cauza programului încărcat. De la întâlnire, Badea a plecat cu poze cu Berbeceanu, fotografii cu care s-a lăudat ulterior, dar și cu promisiunea unui post asigurat la Secția 23 de Poliție, dar plătit de BCCO, lucru care nu ar fi legal. ”În MAI sunt sute de cazuri de polițiști puși la dispoziție care nu-și mai găsesc de muncă. Nu îi primește nimeni. Nu vrea nimeni să audă de ei sau să aibă de a face cu ei. Dar iată că pe Badea l-a primit consilierul ministrului de Interne”, ne-au mai declarat sursele citate.

 

Arestat alături de alte 11 persoane

 

Robert Badea a fost reținut de procurorii DIICOT alături de alte 11 persoane, printre care și comisarul șef de poliție Gheorghe Napoleon Bonaparte, cei doi fiind acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de influență. Cei doi polițiști au ”picat” în dosarul lui Cristian Marian Bejan, un interlop deosebit de periculos, acuzat de patru tentative de asasinat asupra rivalilor.

O altă informație interesantă este aceea că Bejan și Badea ar fi aruncat în joc o anumită sumă de bani pentru ca șeful Antidrog din Poliția Capitalei, comisarul șef Cătălin Țone, să fie schimbat din funcție prin orice metodă, inclusiv politică, dar planul a eșuat. Țone este cel care, în ianuarie 2020, a întocmit un raport către Vasile Costea, raport în care îi spunea că Robert Badea nu prezintă încredere și că divulga informații din dosare. Pe scurt, autorul raportului îi cerea lui Costea să-l scoată pe Badea din structurile operative. Costea s-a opus, susținând că are încredere în Badea din moment ce tocmai el l-a promovat. Raportul cu pricina este încă oficial în evidențele instituției și are un număr de înregistrare.

Și o informație de culoare: nașa de cununie din a doua căsătorie a polițistului Robert Badea ar fi  doamna procuror Gabriela Spirea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3.

Toți cei 12 membri ai grupării au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Surse DIICOT ne-au declarat că Robert Badea nu a dat nicio declarație și că avocații celor 12 sunt plătiți de Marian Bejan.

 

Comunicatul DIICOT

 

Pe 1 octombrie, procurorii DIICOT au făcut 30 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Vaslui și Brașov, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, instigare la tentativă la omor calificat, camătă, evaziune fiscală, spălare a banilor, trafic de influență, cumpărare de influență, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, efectuarea de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, distrugere, proxenetism, sustragerea ori distrugerea de probe ori înscrisuri și șantaj.

Începând cu anul 2012, membrii unei grupări infracționale au obținut sume de bani din activități de proxenetism, ce s-au desfășurat pe teritoriul Elveției, Italiei, Franței, Germaniei, Marii Britanii și Spaniei. Activitățile de proxenetism au fost realizate de către doi membri ai grupării, sub coordonarea liderului acesteia, Cristian Marian Bejan, iar sumele de bani obținute au fost transportate în România de către aceștia sau au fost transferate prin intermediul unui serviciu de transfer rapid de numerar pe numele unor persoane apropiate ale liderului.  DIICOT susține că Robert Badea și Gheorghe Napoleon Bonaparte au sprijinit activitatea grupării de crimă organizată, încercând, totodată, să intervină în pretinsa muşamalizare a unei tentative de omor.

”Astfel, unul dintre cei doi suspecţi, la data comiterii faptelor comisar de poliţie în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, în calitate de membru al unei grupări care se ocupa de paza cluburilor din Bucureşti, a iniţiat o relaţie de colaborare cu liderul grupării infracţionale, iar împreună cu acesta, în vederea obţinerii de profituri financiare şi ‘albirii’ provenienţei ilicite a acestora, a întreprins demersuri pentru deschiderea şi administrarea în fapt a două case de pariuri sportive, ce funcţionau de drept ca puncte de lucru ale unei societăţi comerciale coordonate de către liderul grupării”, arată sursa citată. De asemenea, poliţistul acorda ”consiliere juridică” atunci când liderul grupului sau alţi membri erau implicaţi în comiterea unor infracţiuni.

Printre infracţiunile pentru care este cercetat liderul grupării se află şi instigarea la săvârşirea unor acte de violenţă asupra unei persoane care le-a denunţat activităţile infracţionale.

”Pentru a-l intimida, liderul i-a pus pe cei doi să acţioneze cu violenţă asupra denunţătorului, fapt consumat la data de 9 ianuarie 2020, la o adresă din Bucureşti, unde denunţătorul a fost atras şi unde a primit lovituri cu o sabie, în urma cărora a suferit leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viaţa”, precizează DGA.

Cazul a fost preluat spre cercetare poliţienească iar ulterior, în perioada ianuarie – aprilie 2020, cel de-al doilea poliţist suspect în cauză, având calitatea de comisar-şef de poliţie, a primit pentru sine suma de 5.000 de euro de la membrii grupării, pe care i-a lăsat să creadă că ar avea influenţă asupra unui procuror sau judecător, promiţând că îi va determina pe aceştia să înlocuiască măsura arestării preventive dispusă faţă de autorul tentativei la omor. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la cei doi poliţişti au fost identificate diferite bunuri şi înscrisuri utile probatoriului în cauză. – sursa: text și foto: justnews.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.