Acasă Social Aparare Îmbunătățirea cadrului legislativ prin stabilirea unor drepturi pentru pensionarii militari

Îmbunătățirea cadrului legislativ prin stabilirea unor drepturi pentru pensionarii militari

DISTRIBUIȚI

157223 – 19112020 – Guvernul României a adoptat în ședința de miercuri, 18 noiembrie, o Hotărâre privind stabilirea numărului de bilete de tratament balnear și de recuperare, a condițiilor și modului de acordare, precum și a modului de distribuire sau de decontare a acestora în sistemul pensiilor militare de stat.

Documentul, elaborat cu sprijinul structurilor de specialitate din MApN cu atribuții în domeniul creșterii calității vieții personalului și al pensiilor militare, îmbunătățește cadrul legislativ prin care se acordă unele drepturi pensionarilor militari. Astfel, aceștia vor beneficia, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, de un număr de bilete de tratament balnear și de recuperare în sistemul național reprezentând cinci la sută din numărul pensionarilor aflați în plată la fiecare casă de pensii sectorială la data de 1 august a anului precedent.

Hotărârea de Guvern prevede, de asemenea, ca tratamentul balnear şi de recuperare să se efectueze, pe durata întregului an calendaristic, în staţiunile de interes naţional şi local, precum şi în staţiunile balneare şi balneoclimaterice din unele localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură.

În actul normativ sunt reglementate, totodată, condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ de către pensionarii militari pentru a beneficia de atribuirea biletelor de tratament balnear şi de recuperare, respectiv de decontare a costului acestora.

Referitor la modul de atribuire și decontare, actul normativ stabileşte, printre altele, modelul cererii care trebuie depusă de solicitanţi în acest sens, precum şi condițiile specifice şi punctajele aferente utilizate pentru ierarhizarea acestora.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.