Acasă Social Educatie Ministerul Educației și Cercetării lansează sesiunile online ”Educația Continuă”

Ministerul Educației și Cercetării lansează sesiunile online ”Educația Continuă”

DISTRIBUIȚI

157077 – 10112020 – Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția tuturor cadrelor didactice, începând de marți, 10 noiembrie, sesiunile online de îndrumare și consiliere ”Educația Continuă”, sesiuni pentru desfășurarea activității de predare în sistem online.

Acestea vor avea durata de aproximativ o oră și vor fi transmise live, zilnic, de luni până vineri, la ora 15:00, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale Ministerului Educației și Cercetării, fiind coordonate și derulate de experții/autorii reperelor metodologice publicate în luna septembrie 2020 pe site-ul http://educatiacontinua.edu.ro.

Prima sesiune din acest ciclu va fi susținută marți, 10 noiembrie, de către Gabriela Noveanu, secretar științific în cadrul Unității de Cercetare în Educație. Tema evenimentului: Rolul reperelor metodologice – concepute ca formulă de sprijin în ceea ce privește predarea online -, folosirea resurselor digitale și alegerea platformelor de lucru. Reperele metodologice conțin și exemple care să faciliteze procesul de predare-învățare-evaluare asistat de tehnologie.

► Alte detalii despre sesiunea de marți, 10 noiembrie, sunt disponibile aici: https://www.facebook.com/events/810240556495557/.

Săptămâna aceasta, sesiunile online „Educația Continuă” vor avea următorul program:

Miercuri, 11 noiembrie, ora 15:00: „Evaluarea online – perspective privind evaluarea formativă”

Joi, 12 noiembrie, ora 15:00: Limba și literatura română

Vineri, 13 noiembrie, ora 15:00: Matematică.

Comunicat de presă privind desemnarea și înregistrarea mandatarilor financiari la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.