Acasă Anchete Percheziții la Primăria Sectorului I și în 38 de locații din București...

Percheziții la Primăria Sectorului I și în 38 de locații din București și Ilfov

DISTRIBUIȚI

157227 – 19112020 – Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări în două cauze penale care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate corupției, presupus săvârşite în cursul anului 2020 și anterior.

În cursul zilei de 19 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 38 de locații situate pe raza municipiului București și județul Ilfov, din care două sunt entități aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Direcției de Operațiuni Speciale și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Perchezițiile au loc la sediile a două instituții subordonate Primăriei Sector 1, iar restul la domiciliile unpr persoane care locuiesc în București și Ilfov, scrie G4 Media.

Tudorache zice că e nevinovat

Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, arată într-un comunicat de presă că un dosar vizează achiziția de tablete pentru elevi și zice că e nevinovat. El a spus că DNA nu i-a comunicat că ar fi inculpat sau suspect.

”Au aparut in mass media informatii ca am fost vizitat de organele de ancheta de la DNA, care au efectuat o perchezitie domiciliara. Pentru a nu se face speculatii cu substrat politic si pentru ca nu am nimic de ascuns, doresc sa va aduc la cunostinta situatia reala.

Perchezitia a fost efectuata in urma uneia dintre multele sesizari formulate de Clotilde Armand impotriva mea si anume achizitia de tablete pentru elevii din Sectorul 1. Din punctul de vedere al actualului Primar al Sectorului 1, achizitia de tablete pentru copii in contextul pandemiei nu era necesara. De altfel, Clotilde Armand a inceput prigoana totala impotriva tuturor angajatilor Primariei care nu au pupat inelul. Revenind la perchezitie, am pus la dispozitia organelor de ancheta tot ce mi s-a solicitat, insa nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia si onoarea. Nu am fost ridicat, dus la audieri, retinut sau subiect al vreunei alte actiuni spectaculoase si nici nu mi s-a adus la cunostinta ca as avea calitatea de suspect sau inculpat in vreun dosar.

Mai multe detalii nu stiu in acest moment, insa va voi tine la curent cu orice noutate. Ma voi prezenta la orice solicitare a autoritatilor, pentru ca, asa cum am mai spus, nu am nimic de ascuns. Si, cel mai important, sunt linistit si mandru in legatura cu activitatea desfasurata in mandatul meu de Primar al Sectorului 1”, scrie Tudorache.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.