Acasă Opinii/Analize Boicotul PSD, anticonstituțional

Boicotul PSD, anticonstituțional

DISTRIBUIȚI

157590 – 16122020 –Amenințarea PSD cu boicotarea constituirii noului Parlament, prin absenteism, are baze în regulamentul Camerei Deputaților, însă se lovește de Constituție. Acum, PSD nu face decât să pună presiune pe negocierile pentru noile funcții de putere, reamintind că e partidul care a câștigat alegerile.

Șansele ca PSD să își pună în practică jocul cu boicotarea prin neprezentare a învestirii noului Parlament, luni, 21 decembrie, sunt reduse, chiar dacă Regulamentul Camerei Deputaților prevede această pârghie pe care liderii PSD, Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu, au amenințat că ar putea-o exploata, dacă liderii partidelor care negociază guvernarea continuă să-și împartă și funcțiile din Parlament.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat pentru Europa Liberă că deși regulamentul Camerei Deputaților prevede constituirea legală a acesteia doar după validarea a două treimi din mandatele de deputați (lucru pe care PSD l-ar putea boicota lipsind pur și simplu de la această procedură), Constituția României spune altceva.

”În Constituție, la articolul 67, se spune că Parlamentul lucrează în prezența a jumătate plus unu din numărul deputaților și senatorilor. În regulamentul lor scrie că două treimi. Este neconstituțional, este greșită scrierea din Regulament. În Constituție scrie jumătate plus unu ca să se poată lucra. Deci, majoritatea membrilor”, spune fostul judecător constituțional.

Într-adevăr, articolul citat de Augustin Zegrean din Constituție spune: ”Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor”.

”Votul de învestitură a guvernului se dă prin hotărâre a Parlamentului”, mai spune Zegrean, care crede că PSD ”are șanse să se păcălească”: ”Ceilalți pot face majoritatea de lucru pentru Parlament. Dacă se bizuie că merg la CCR, Curtea nu are cum să spună altfel. Plus că ei nu ar fi validați, nu au depus jurământul, deci nu pot face nici sesizare la Curte”.

PSD nu ia foarte în serios această posibilitate

Analistul politic Cristian Pîrvulescu arată că nici măcar PSD nu ia foarte în serios această posibilitate și dă exemplu reacția președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu: ”Comentariul lui Dîncu a fost în sensul că PSD încearcă să speculeze acum situația existentă, ceea ce este pragmatic, problemele din coaliție, să-și promoveze programul de guvernare, dar este conștient că pentru un partid care vrea să se reconstruiască, o poate face cel mai bine face în opoziție”.

”PSD nu va încerca în mod absurd să blocheze. Explicația este mai simplă, ei încearcă să negocieze poziții în Parlament. Vor și ei niște președinții de comisii”, explică Pîrvulescu.

De altfel, crede analistul, acest gest de boicot nu ar aduce niciun câștig real social-democraților: ”De ce să o facă? Este absurd. Mie mi se pare că acestea sunt sugestii AURistice, oamenii aceștia încearcă să blocheze sistemul”.

PSD s-a supărat că PNL și USR-PLUS ”își împart funcțiile”

Intenția PSD de a boicota constituirea noului Parlament, după ce președintele Klaus Iohannis a convocat ședința pentru luni, 21 decembrie, a apărut ca reacție la negocierile de împărțire a funcțiilor de putere din Parlament – șefia Camerei și a Senatului – între PNL și USR-PLUS.

Președintele PSD Marcel Ciolacu a explicat luni seară, la RTV, că ”am informat pe toată lumea, vedeți, avem posibilitatea să nu se constituie Parlamentul României pe data de 21 decembrie. Există în regulament, în cazul în care nu sunt două treimi, Parlamentul nu se constituie”. Ciolacu a spus că nu îndeamnă deliberat la absenteism în ziua convocării noului Parlament, dar că „fiecare poate să aibă o problema în acea zi”. ”Există această portiță în regulament și se poate întâmpla să nu se constituie Parlamentul României. Trebuie să respecți democrația și votul românilor. Dacă vrei să joci în extrem și iei în batjocură votul românilor și te duci tu la Vila Lac 1 și faci aranjamente și împarți tu, după cheremul tău, cum îți vine ție, tot ce reprezintă Parlamentul, atunci este normal că și reacția celor care nu au fost invitați să fie în aceeași măsură”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Și fostul premier Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD, a lansat un mesaj similar: ”Ca posibilitate am invocat această modalitate. Nu vrem să ajungem acolo, pentru că e nevoie de un Parlament și un Guvern nou, dar trebuie respectate și aceste reguli Conform deciziilor Curții Constituționale, proporțional cu voturile obținute de fiecare partid se împart și funcțiile de conducere, pornind de la birourile permanente ale celor două camere până la șefiile comisiilor. Asta este o decizie a CCR, pe care văd că, din ce am citit noi în presă, cei care negociau zilele trecute pe la vila Lac nu țin cont”.

Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința noului Parlament, în care noii aleși să își preia oficial mandatele, pentru ziua de luni, 21 decembrie. – sursa: Romania.europalibera.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.