Acasă Social Sanatate Klaus Iohannis: Toate restricțiile care sunt acum în vigoare, rămân în vigoare...

Klaus Iohannis: Toate restricțiile care sunt acum în vigoare, rămân în vigoare și de Crăciun, și de Anul Nou

DISTRIBUIȚI

 157629 – 18122020 – Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă la finalul vizitei la Centrul național de stocare a vaccinurilor COVID-19 din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”:.

“Am vizitat centrul de depozitare pentru dozele de vaccin care vor începe să vină deja imediat după Crăciun. Aici, la Cantacuzino, s-a creat un centru special. Toate dozele de vaccin vor veni inițial aici și de aici vor fi distribuite în țară.

Este impresionant ce s-a realizat de la ultima vizită pe care știți că am făcut-o împreună aici. S-a realizat o sală cu totul nouă pentru tipul de vaccin care necesită păstrare la temperatură joasă, s-a realizat un flux pentru vaccin, pentru personal, totul ca la carte. Acest container este o mostră, dar care poate fi replicată rapid de centrul de vaccinare în container, care poate fi folosit în zonele unde nu există altă posibilitate.

Mașinile care duc cutiile cu vaccin le vedeți aici și am discutat cu toți cei implicați procedurile, felul cum se transportă, pot să vă spun că totul este organizat. Totul este organizat nu teoretic – practic. Lucrurile vor funcționa și imediat după Crăciun vom intra direct în campania de vaccinare.

Vreau să repet câteva lucruri despre cum va fi campania de vaccinare. Dozele de vaccin nu vin toate deodată, vin în tranșe. Prima dată vine o tranșă mai mică, simbolică, de 10.000 de doze, care va fi administrată imediat, încă în acest an.

Și începând din ianuarie, vin doze mai multe. Noi credem că cel puțin 100.000 de doze pe săptămână, sau mai mult, pe măsură ce se poate vaccina mai mult. În prima etapă, va fi vaccinat tot personalul medical. În a doua etapă va fi vaccinat personalul esențial și noi credem în martie, aprilie, mai este faza când va fi vaccinată populația generală.

Important de știut – vaccinarea este voluntară, nu e nimeni obligat, dar noi recomandăm tuturor să se vaccineze, fiindcă această vaccinare este singura – repet – singura cale de a scăpa de pandemie.

Vom avea diferite tipuri de vaccin. Toate sunt foarte bune, toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene. Toate sunt eficiente, adică își fac efectul. Toate sunt sigure. Și, în acest fel, vom putea, dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare, până în vară, probabil, să scăpăm de această pandemie.

Până atunci însă, și aici vă rog să mă înțelegeți foarte bine: până atunci trebuie să avem grijă și să respectăm restricțiile!

Am observat că foarte multă lume este interesată să știe ce va fi de Crăciun și de Anul Nou. Pot să vă spun ce va fi: restricțiile, toate restricțiile care sunt acum în vigoare, rămân în vigoare și de Crăciun, și de Anul Nou.

Însă aceste restricții nu sunt facultative. Aceste restricții sunt obligatorii!

Este interesul fiecărui român să respecte aceste restricții pentru un motiv simplu: ca să nu ajungă el, sau copilul lui, sau părintele lui în spital. Atât de simplu este.

Aceste măsuri sunt gândite pentru a ne proteja de boală. Ele trebuie respectate. Există dispozitive suplimentare organizate de Ministerul de Interne pentru cei care nu înțeleg vorba bună – vor avea surpriza neplăcută să fie amendați.

Restricțiile, repet, nu sunt doar așa, ca să fie, și respectarea lor este obligatorie.

Cred totuși că majoritatea românilor înțeleg rostul acestor restricții, înțeleg rostul măștii, rostul distanțării. Toate acestea sunt pentru a ne proteja de boală. Este foarte clar și este foarte clar un lucru pe care îl observăm pe zi ce trece: aceste măsuri sunt corecte. Cu toții vedeți datele care se comunică zilnic oficial. Nu am scăpat de pandemie. Avem în fiecare zi mii de persoane care s-au infectat, însă numărul, de la o zi la alta, nu mai este în creștere, cum, din păcate, a fost, de exemplu, în noiembrie.

Lucrurile s-au stabilizat și se poate chiar observa o mică scădere, însă să nu o înțelegem greșit. Nu este momentul pentru relaxare!

Chiar dacă începe campania de vaccinare, până când nu va fi toată lumea vaccinată nu putem să ne relaxăm!

În timpul sărbătorilor, de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă cu familia!Vă doresc tuturor multă sănătate! “, anunţă Administraţia Prezidenţială.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.