Acasă Externe Negocierile asupra unui acord post-Brexit continuă

Negocierile asupra unui acord post-Brexit continuă

DISTRIBUIȚI

 157556 – 14122020 –Negocierile asupra unui acord post-Brexit vor continua, au anunţat duminică, într-un comunicat comun, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi premierul britanic Boris Johnson, informează BBC.

”Credem că este responsabil în acest stadiu să mergem mai departe”, subliniază cei doi în comunicat în urma discuţiei telefonice avute duminică, în condiţiile în care un ”no deal” ar avea consecinţe economice grave.

Cei doi nu au precizat cât timp vor continua aceste discuții, în condițiile în care termenul limită final este 31 decembrie 2020, iar pentru ca Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Parlamentul European să voteze orice acord ar putea să apară este nevoie de timp.

Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuiau să se pronunţe duminică cu privire la soarta dificilelor negocieri post-Brexit, dar ambele părți au avertizat că este puțin probabil să ajungă la un acord. Ieșirea Regatului Unit din UE urmează să se oficializeze pe 31 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.