Acasă Externe OMS apelează la marile companii IT ca să convingă 100 de milioane...

OMS apelează la marile companii IT ca să convingă 100 de milioane de oameni să se lase de fumat

DISTRIBUIȚI

 157487 – 09122020 – Pandemia de COVID-19, o boală ce poate fi mai gravă în rândul fumătorilor cu afecţiuni respiratorii cronice, a făcut să crească – potrivit OMS – numărul persoanelor interesate să renunţe la acest viciu.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat o campanie care va dura timp de un an, prin care va încerca să încurajeze 100 de milioane de persone să se lase de fumat cu ajutorul Whatsapp şi al altor mijloace digitale, relatează EFE preluată de Agerpres.

Campania, axată în special asupra ţărilor cu un număr mare de fumători (SUA, Mexic, China, Brazilia sau Germania printre altele), va promova crearea pe reţelele de socializare a unor comunităţi de persoane care renunţă la viciul tutunului, pentru a se putea sprijini reciproc în această provocare şi a împărtăşi informaţii.

Se caută totodată o creştere a accesului la serviciile de ajutorare pentru a renunţa la fumat şi de a ”conştientiza tacticile folosite de companiile de vânzare a tutunului”, notează OMS într-un comunicat.

La campanie participă alături de WhatsApp şi alte multinaţionale, precum Google, Amazon, Facebook sau Johnson &Johnson, printre altele.

Într-o lume în care aproape 780 de milioane de persoane spun că vor să renunţe la fumat, însă doar 30 la sută dintre ele au acces la instrumentele cu ajutorul cărora ar putea să o facă, OMS speră ca prin această campanie să crească disponibilitatea la aceste instrumente.

Pandemia de COVID-19, o boală ce poate fi mai gravă în rândul fumătorilor cu afecţiuni respiratorii cronice, a făcut să crească – potrivit OMS – numărul persoanelor interesate să renunţe la acest viciu nociv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.