Acasă Anchete Interne Transportul de persoane, în atenția Poliției Române și I.S.C.T.R.

Transportul de persoane, în atenția Poliției Române și I.S.C.T.R.

DISTRIBUIȚI

157577 – 15122020 – In perioada 2 noiembrie – 13 decembrie, serviciile rutiere și Brigada Rutieră București, împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au acționat, la nivel național, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane.

Acțiunea a vizat verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane și a celor privind circulația pe drumurile publice, precum și a modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În activități, au fost angrenați aproape 7.000 de polițiști și 764 de inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Au fost verificate 66.432 de autovehicule, fiind aplicate 30.763 de sancțiuni contravenționale, dintre care 572 pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă (OG 37/2007), 340 pentru încălcările prevăzute de H.G. 69/2012, 135 pentru conducerea vehiculelor sub influența alcoolului și 584 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare/semnalizare.

Alte 11.435 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (Legea nr. 55/2020).

Totodată, în urma verificărilor, au fost reținute 1.278 de permise de conducere și             645 de certificate de înmatriculare, fiind dispuse 120 de imobilizări și 27 de suspendări ale dreptului de utilizare a autovehiculului.

     

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.