Acasă Anchete DNA cere 12 ani de închisoare pentru Ioan Niculae

DNA cere 12 ani de închisoare pentru Ioan Niculae

DISTRIBUIȚI

158113 – 27012021 – Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a cerut miercuri o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege pentru acuzațiile de instigare la evaziune fiscală și la spălarea banilor, imputate omului de afaceri Ioan Niculae, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la ședința de judecată de la Curtea de Apel București, unde se judecă apelul la sentința din 2018 de la Tribunal. Potrivit specialiștilor în justiție consultați de G4Media.ro, asta înseamnă o pedeapsă care poate ajunge până la 12 ani, raportată la Codul Penal anterior.

Apărătorul lui Niculae a cerut pentru clientul său achitare sau rejudecare, conform surselor G4Media.ro.

Omul de afaceri a absentat de la ultimul termen din proces, fiind internat într-o clinică din Milano (Italia), unde s-ar reface după infectarea cu COVID- 19, astfel cum a precizat avocatul său în sala de judecată.

Sentința ce va fi pronunțată de Curtea de Apel va fi definitivă.

Patronul grupului Interagro, Ioan Niculae, a fost condamnat în 2018 în acest dosar de Tribunalul Bucureşti, la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. În acelaşi dosar, Gheorghe Bunea Stancu, fost preşedinte al CJ Brăila şi fost preşedinte al PSD Brăila, a fost achitat pentru trafic de influenţă.

Procurorii au susținut, în rechizitoriul întocmit, că în perioada august 2008 – martie 2009, între S.C. Interagro S.A. și SC Libarom Agri SRL, societate specializată în producție agricolă și tranzacții cu produse agricole, s-a încheiat și derulat un contract fictiv având ca obiect prestarea unor servicii de publicitate.

În baza acestui contract, ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmei Interagro SA, operațiuni nereale în baza cărora s-au eludat plățile taxelor și impozitelor către bugetul de stat.

Obiectul contractului a constat în realizarea de materiale promoționale (brelocuri, post-it-uri și standuri) pentru S.C. Interagro S.A.

”Concret, în urma încheierii și derulării contractului respectiv, ca urmare a deciziei inculpatului Ioan Niculae, au fost înregistrate în evidența contabilă cheltuieli deductibile în sumă totală de 36.245.000 lei. În aceeași perioadă, tot inculpatul Ioan Niculae a fost cel care a decis și coordonat realizarea unui circuit de spălare a banilor, prin intermediul unor operațiuni fictive, prin firmele față de care s-a dispus trimiterea în judecată ca persoane juridice”, au mai susținut procurorii.

Circuitul financiar de spălare a banilor proveniți din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, inițiat și coordonat de Ioan Niculae ar fi avut ca urmare prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 11.438.169 lei, reprezentând TVA în sumă de 6.886.550 lei și impozit pe profit în sumă de 4.551.619 lei.

De asemenea, în perioada ianuarie – martie 2009, patronul grupului S.C. Interagro S.A., Ioan Niculae, ar fi inițiat și desfășurat activități de corupere, prin intermediul inculpatului Gheorghe Bunea Stancu, a suspectului Said Baaklini și a unei alte persoane, a unor funcționari publici și înalți demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilități fiscale privind subvenționarea achiziției de îngrășăminte chimice.

Acest lucru ar fi adus un beneficiu direct firmei Interagro de circa 600.000.000 euro, reprezentat de vânzarea îngrășămintelor chimice din stocurile existente sau ce urmau a fi produse.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.