Acasă Politic Grecia: ”Nicio lege nu ne poate da ordine”

Grecia: ”Nicio lege nu ne poate da ordine”

DISTRIBUIȚI

 157808 – 06012021 – Bisericile creştine din Grecia au ţinut miercuri slujbe de Bobotează, sfidând în mod deschis restricţiile guvernamentale care interzic reuniunile publice inclusiv ceremoniile religioase într-una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox, informează Reuters, preluată de Agerpres.

În ciuda apelului lansat de prim-ministrul Guvernului Greciei, Kyriakos Mitsotakis, către liderii Bisericii, pentru a da un exemplu în timpul crizei sanitare care a dus la decesul a peste 5.000 de persoane în Grecia, credincioşii au participat la slujbele de dimineaţă, deşi numărul persoanelor care au avut acces simultan în biserici a fost limitat.

”’Ordinele guvernului sunt un lucru, iar credinţa este un alt lucru”, a declarat o credincioasă în vârstă de 38 de ani care a spus că se numeşte Stavroula, după ce a participat la slujba de dimineaţă într-o biserică de la periferia Atenei. ”Nicio lege nu ne poate da ordine”.

Poliţia a patrulat în faţa mai multor biserici, dar a spus că nu va interveni în desfăşurarea serviciului religios şi va folosi măsuri ”moderate” pentru a-i împiedica pe oameni să nu se înghesuie înăuntru.

Această abordare subliniază reticenţa guvernului conservator condus de Mitsotakis de a intra în conflict cu Biserica Ortodoxă, care joacă un rol esenţial în viaţa publică din Grecia.

Duminică, autorităţile au extins măsurile de izolare retrăgând permisiunea acordată anterior de a desfăşura slujbe de Bobotează la care să participe un număr maxim de 50 de persoane în bisericile mari şi de 25 în lăcaşurile de cult de mici dimensiuni.

Luni, într-un gest rar de manifestare a dezacordului, liderii Sinodului au scris Guvernului spunând că nu există nicio justificare pentru a împiedica desfăşurarea slujbelor de Bobotează. Până în prezent, Biserica a respectat în mare restricţiile vizând serviciile religioase impuse pentru limitarea transmiterii COVID-19.

În Biserica Ortodoxă Răsăriteană, Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, care comemorează botezul lui Iisus şi apariţia Sfintei Treimi. Ritualul popular în care mai mulţi înotători se întrec ca să prindă o cruce aruncată în apă de un preot a fost interzis anul acesta.

În timp ce Grecia a reuşit într-o mai mare măsură decât alte ţări europene să ţină coronavirusul sub control, serviciile sale de sănătate se află în dificultate, slăbite de ani de criză financiară. În ultimele săptămâni, au apărut focare semnificative de COVID-19 în nordul Greciei şi în regiunea Attica (vest), în apropiere de capitala Atena.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.