Acasă Economie Interesul față de educație se arată în finanțare!

Interesul față de educație se arată în finanțare!

Propunerile studenților pentru Legea bugetului de stat 2021

DISTRIBUIȚI

 157967 – 19012021 –  În contextul pregătirilor pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2021, Alianța Națională  a Organizațiilor  Studențești din România înaintează Guvernului și Parlamentului solicitările studenților privind finanțarea învățământului superior pentru anul 2021 și le cere să demonstreze faptul că educația reprezintă cu adevărat o prioritate, cum de altfel s-a declarat constant în campania electorală pentru alegerile parlamentare.

Învățământul superior suferă de o subfinanțare cronică, stabilită cu precădere după criza economică din 2008.  Cu dezamăgire constatăm că indiferent de creșterile economice ulterioare anului 2008, finanțarea învățământului superior nu a atins nici până acum niveluri cel puțin comparabile cu cele ale anului 2008. De altfel, în ciuda redresării economice, guvernanții au inițiat creșterea modestă a finanțării învățământului superior abia în anul 2014.

Efectele acestui dezinteres se reflectă în performanță scăzută în comparație cu alte țări membre ale Uniunii Europene. România se află pe ultimul loc în ceea ce privește procentul din produsul intern brut alocat educației, în timp ce doar 25.8% din tinerii cu vârsta de 30-34 de ani au studii superioare, față de media europeană de 40%, deși studiile arată că adulții fără studii superioare reușesc cu o probabilitate de două ori mai micăse angajeze, să acceseze serviciile sociale de bază, să participe la viața democratică și să-și dezvolte sentimentul de coeziune socială.

Lăsând cifrele să vorbească pentru a demonstra, fără posibilitate de tăgadă, situația acută în care ne aflăm, amintim următoarele: România se află pe penultimul loc, în fața Greciei, la cheltuielile pe student în standardul puterii de cumpărare, iar statisticile europene arată că 38% dintre studenții români declară că au probleme financiare moderate. Capacitatea de cazare în cămine a scăzut în ultimii 15 ani cu 13%, în ciuda noilor locuri promise, iar cheltuielile directe subvenționate de stat cu activitățile de consiliere și orientare în carieră sunt mai puțin de 26 de lei/an/student, deși doar 37% dintre studenții români (cel mai mic procent din UE) consideră că au șanse bune de angajare după absolvire.

Vizavi de componenta de cercetare, România, alături de Bulgaria, este un inovator modest, cu o performanță în inovare sub 50% din scorul mediu al UE, și se află pe ultimul loc la nivelul țărilor UE. Rezultatele deficitare ale României în cercetare le observăm și în cadrul Indicatorului Global de Inovare, unde România ocupă locul 46 la nivel mondial, cu doar 35,95 de puncte din 100.

Acestea sunt doar unele din semnalele de alarmă ce ne atrag atenția asupra situației din sistemul de învățământ superior din România. Printre propunerile ANOSR asupra Legii Bugetului de stat pentru anul 2021 menționăm:

  • Creșterea fondului de burse studențești, garantând creșterea cuantumului burselor (creștere necesară admisă și de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior) cu păstrarea numărului actual de bursieri;
  • Creșterea subvenției pentru cămine și cantine, pentru a asigura îmbunătățirea condițiilor de viață ale studenților;
  • Stabilirea unei subvenții distincte pentru finanțarea activităților Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) în vederea sporirii angajabilității studenților și flexibilității pe piața muncii;
  • Asigurarea gratuității la serviciile Bibliotecilor Centrale Universitare prin subvenționarea abonamentului, conform legislației în vigoare;
  • Creșterea substanțială a fondului de investiții alocat Ministerului Educației, pentru a permite îmbunătățirea dotărilor universităților din România, departe de a fi comparabile cu cele europene;

Solicitările ANOSR implică o creștere a bugetului învățământului superior cu 5.687.470.734 lei, urmând ca bugetul total vizat să atingă 1,006% din PIB. De asemenea, reiterăm nevoia de finanțare corespunzătoare a cercetării cu 1% din PIB.

Deși sistemul de învățământ superior necesită o reformă profundă a mecanismelor de finanțare și gestionare a resurselor, acestea nu vor reuși să producă un impact considerabil în lipsa resurselor necesare. Analiza ANOSR și creșterile propuse, calculate pentru fiecare capitol bugetar, se regăsesc aici: 

“Ne aflăm la primul buget care va fi propus în noua legislatură parlamentară, iar momentul va arăta dacă cu adevărat educația va reprezenta o prioritate, astfel cum s-a prezentat în campania electorală, și va fi un mesaj pentru a seta direcția în următorii 4 ani. Cifrele prezentate de ANOSR sunt alarmante, fie că vorbim de investiții, de consilierea în carieră, situația financiară a studenților sau cercetare. Întrebarea pe care trebuie să și-o pună guvernanții acum este dacă vor ca peste 4 ani să fim în continuare codașii Uniunii Europene – dacă nu, trebuie acționat de acum” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.  Sursa:anosr.ro

Propunerile ANOSR pentru Legea Bugetului de stat pentru anul 2021

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.