Acasă Life Majoritatea părinților consideră necesară redeschiderea școlilor

Majoritatea părinților consideră necesară redeschiderea școlilor

DISTRIBUIȚI

  157861 – 11012021 – Cei mai mulți dintre părinți (78,4%) și profesori (73,1%) consideră că elevii trebuie să revină cât mai curând în băncile școlii, unde e nevoie de o regândire a programei școlare (80,9%) și de măsuri de educație remedială (43,7%).

În ceea ce-i privește pe copii, 56,8% dintre ei se declară în favoarea redeschiderii școlilor, potrivit unui sondaj de opinie derulat de Organizația Salvați Copiii pe parcursul lunii decembrie 2020.

În privința revenirii la școală, datele complete ale anchetei online relevă că 56,8% dintre elevi se pronunță în favoarea redeschiderii școlilor, în vreme ce 23,5% preferă menținerea formatului online.  De asemenea, 78,4% dintre părinți consideră necesară redeschiderea școlilor, în vreme ce 12,7% spun că preferă ca școala să fie menținută online.  Doar 14,2% dintre profesori consideră că școala trebuie să rămână online, în vreme ce 73,1% dintre cadrele didactice consideră necesară revenirea în bănci. Restul se declară nehotărâți.

Cu privire la condițiile pe care școlile trebuie să le îndeplinească, pentru ca redeschiderea să fie făcută în condiții de siguranță, cei mai mulți pun accentul pe existența materialelor igienico-sanitare, dar o condiție importantă este și evitarea aglomerației în spațiile limitrofe școlilor, după cum urmează: 83,5% dintre respondenți consideră că asigurarea condițiilor igienico-sanitare este o condiție necesară pentru deschiderea școlilor, 69,8% spun că e nevoie de asistență medicală în toate școlile, 59,3% dintre cei intervievați vor să fie luate măsuri pentru evitarea aglomerației în jurul școlilor, 45,3% consideră că e necesară reducerea numărului de elevi din clase, iar 44,8% consideră că e nevoie de transport sigur către și dinspre școală. Odată reluată activitatea didactică în școli, devine imperioasă recuperarea materiei și acoperirea decalajului educațional pentru copiii vulnerabili, care nu au avut o participare reală la educația online. Totodată, 80.9% consideră utilă revizuirea programei școlare, cu accent pe materia esențială, iar 43,7% spun că sunt necesare intervenții de sprijin pentru cei care nu au reușit să participe real la educația online.

Un procent mic – 10,2 – se pronunță pentru prelungirea duratei cursurilor în acest an școlar.

Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie 2020, pe un eșantion neprobabilistic format din 8.193 de respondenți, dintre care 5.811 elevi, 1.734 părinți și 648 cadre didactice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.