Acasă Economie Noul SUMAL va fi operaţional din noaptea aceasta

Noul SUMAL va fi operaţional din noaptea aceasta

DISTRIBUIȚI

158168 – 30012021 – Din această noapte, începând cu ora 00.00, cel mai important sistem informațional integrat de urmărire a materialului lemnos – SUMAL 2.0, va fi pus în funcţiune.

Toate informațiile de care au nevoie utilizatorii se regăsesc la următorul link: http://www.mmediu.ro/categorie/sumal-2-0/321. De asemenea, pentru a veni în sprijinul utilizatorilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pune la dispoziţie și un Callcenter, la numărul de telefon 0314337799.

Implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru întreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătățirile semnificative în ceea ce privește urmărirea trasabilității lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre și documente, precum și prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual.

Astfel, pentru administratorii de păduri – ocoalele silvice de stat și private (de regim) au fost înlocuite registrul ”Marcări” și cel al ”dispozitivelor de marcat”. Începând din 31 ianuarie, administratorii vor utiliza varianta lor electronică din noul SUMAL. De asemenea,  au fost înlocuite fișele de marcare de mână, precum și centralizările aferente. Odată cu implementarea SUMAL 2.0, toate marcările se vor realiza electronic în teren, iar volumele se calculează și se transmit automat. De menţionat este faptul că noul SUMAL are capacitatea de a descoperi automat eventuale erori din culegerea datelor dendrometice, astfel încât acestea să poată fi corectate în timp util.

Pentru operatorii economici – transportatori și procesatori:

  • Se elimină toate documentele de transport pe hârtie între persoanele juridice. Toate avizele și documentele conexe se vor realiza automat, exclusiv în format digital;
  • Va fi eliminată procedura de depunere a avizelor la Garda Forestieră. Până acum, transportatorii erau obligați, lunar, să se prezinte la sediile județene ale gărzilor forestiere pentru a depune avizele de transport în format tipărit. Prin SUMAL 2.0 acest proces se va realiza automat, fără să fie necesară deplasarea;
  • Au fost eliminate registrele la depozite. Prin noul SUMAL, se realizează transferul automat al cantităților de la transportator.

Pentru ca toate modulele să fie funcționale la parametrii optimi, toți utilizatorii sistemului silvic trebuie să respecte pașii de utilizare a celui mai inovator sistem care descurajează tăierile ilegale de lemn și îmbunătățește activitatea angajaților.

Paşii de urmat pentru efectuarea corecta a transferului avizului de însoțire a mărfii de la emitent la transportator:

  • Transportatorul activează funcția Bluetooth a dispozitivului mobil, accesează secţiunea „Preluarea aviz pentru transport” și apasă butonul „Preluare”;
  • Emitentul va accesa secțiunea „Avize proprii”, selectează avizul, apasă butonul „Predă”, și selectează din lista dispozitivelor vizibile Bluetooth, dispozitivul transportatorului;
  • Foarte important – pentru a găsi în listă dispozitivul conectat prin Bluetooth, se recomandă redenumirea numelui dispozitivului mobil cu denumirea transportatorului;
  • După transferul avizului pe dispozitivul mobil al transportatorului, transportatorul efectuează cele 4 fotografii și apasă butonul „Start transport”;
  • Recomandăm verificarea foarte bine a informaţiilor introduse deoarece operaţiunea de confirmare este ireversibilă!
  • În cazul în care solicitantul a greșit adresa de email pe care a indicat-o pentru primirea credențialelor (respectiv a userului și a parolei), corectarea se va face doar de angajații gărzii forestiere din raza teritorială a solicitantului. Odată ce s-a primit userul și parola, nu se mai pot face modificări în câmpului utilizatorului.
  • Foarte important: la momentul încărcării stocurilor, utilizatorii nu trebuie să finalizeze operațiunea până nu au introdus absolut toate stocurile aferente.

Menţionăm că, în situațiile în care activitatea se desfășoară în zone fără accesbilitatea GSM, pentru funcționarea corectă a aplicaţiilor mobile -android SUMAL 2.0 Avize şi SUMAL 2.0 Marcare, utilizatorii au obligația de a apăsa butonul „Sincronizează” în zona unde beneficiază de acoperire GSM sau conexiune la internet prin Wi-Fi.

După data de 31 ianuarie 2021, SUMAL1.0 rămâne disponibil pentru consultare, fără a putea fi operate modificări. SUMAL1.0 Agent îşi încetează aplicabilitatea, operatorii economici nemaifiind obligaţi să raporteze lunar situaţia stocurilor. Toate avizele emise în SUMAL versiunea 1.0 vor trebui recepţionate la destinaţie până astăzi, 30 ianuarie 2021, ora 24:00, după această dată fiind obligatorii avizele emise în versiunea 2.0. Se mai pot aproba ulterior APV-urile constituite dar nepreluate până la data limită. Acestea se vor prelua manual în SUMAL 2.0.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.