Acasă Anchete Oamenii lui Bogdan Buzăianu, trimiși în judecată pentru delapidare

Oamenii lui Bogdan Buzăianu, trimiși în judecată pentru delapidare

DISTRIBUIȚI

Ei sunt acuzați că ar fi scos ilegal peste 12 milioane de euro din Energy Holding

158032 – 22012021 – Parchetul general i-a trimis în judecată pentru delapidare pe Costin Răducu Alexandrescu, fostul administrator al companiei Energy Holding, și pe Lavinia Țicu, fosta directoare economică a firmei, cea care i-ar fi dat geanta cu 3,8 milioane de dolari cash lui Radu Budeanu pentru Elena Udrea – au declarat pentru g4media.ro surse judiciare.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului general, ”primul inculpat în calitate de administrator și cea de a doua inculpată în calitate de director economic ai unei societăți comerciale, în perioada 19.08.2009-30.04.2010 au transferat în mod nejustificat, fără contraprestație, suma de 59.480.839 lei către o altă societate comercială, prin semnarea ordinelor de plată care au generat șapte transferuri bancare, prejudiciind prin aceasta societatea pe care o administrau și, implicit, creditorii acesteia”, arată procurorii.

Potrivit parchetului, ANAF și alți creditori, persoane juridice și persoane fizice, s-au constituit părți civile pentru recuperarea prejudiciului. Energy Holding a intrat în insolvență în mai 2017, după ce, în 2011-2012, contractul cu Hidroelectrica a fost reziliat.

Procurorii au solicitat judecătorului de cameră preliminară să pună sub sechestru averea inculpaților până la concurența sumei de 59.480.839 lei, adică peste 12 milioane de euro.

Potrivit surselor G4media.ro, la Parchetul general mai există un alt dosar penal care îl vizează chiar pe Bogdan Buzăianu, magnatul care a controlat Energy Holding, acum aflată în insolvență.

Omul de afaceri elvețian de origine română, Bogdan Buzăianu, este investigat pentru 5 infracțiuni, potrivit unor documente consultate de G4media.ro: instigare la evaziune fiscală, instigare la stabilirea cu rea credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor în scopul obținerii fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări de la bugetul general consolidat, două infracțiuni de instigare la delapidare și instigarea la spălarea banilor

În acest al doilea dosar, Buzăianu este acuzat că și-ar fi delapidat compania cu aproape 64 de milioane de lei, adică aproape 14 milioane de euro. Ar fi făcut evaziune fiscală de peste 6 milioane de lei (aproape 1,3 milioane de euro), rambursare ilegală de TVA de 17 de milioane de lei (3,5 milioane de euro) și spălare de bani de peste 6 milioane de euro.

Și compania Energy Holding este urmărită penal pentru evaziune fiscală. Alături de Buzăianu și Energy Holding, mai sunt cercetate firma Libarrom AGRI, controlată de libanezul Said Baaklini, administratorii celor două firme, interpuși ai lui Buzăianu și Baaklini, și foști angajați ai lui Buzăianu, precum Costin Răducu Alexandescu sau soții Ioana și Petre Sotir. – mai multe pe g4media.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.