Acasă Social Sanatate Pfizer sau Moderna?

Pfizer sau Moderna?

DISTRIBUIȚI

 157829 – 08012021 – Românii se întreabă deja cu ce ser să se vaccineze contra COVID-19: cu cel produs de Pfizer-BioNTech sau cu cel de la Moderna? Medicii susţin însă că este puţin probabil ca al doilea vaccin să ajungă în România, dar şi dacă se va întâmpla asta, aceştia susţin că nu vom putea alege cu ce să ne imunizăm.

Bucurie doar pe jumătate după ce serul anti-COVID produs de compania farmaceutică americană Moderna a primit acceptul Agenţiei Europene a Medicamentului şi reprezentanţii companiei au declarat că intenţionează să deschidă o fabrică în Elveţia. Aceasta pentru că, cea mai mare parte a cantităţii de vaccin a fost contractată de piaţa nord-americană. „”-ar putea ca serul de la Moderna să nu ajungă deloc în România, întrucât autorităţile americane au declarat că, mai întâi, vor fi asigurate persoanele din SUA. Preşedinţii americani au spus: întâi America! Ceea ce înseamnă 300 de milioane de vaccinuri, adică 600 de milioane de doze, pentru toată populaţia. Gratuit”, atrage atenţia prof.dr. Viorel Alexandrescu, virusolog, fost director al Institutului Cantacuzino din Bucureşti, şeful Centrului Naţional de Referinţă pentru Gripă.

”Vaccinurile nu sunt interschimbabile!”

La rândulsău, dr. Sandra Alexiu, medic de familie, preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti-Ilfov, are îndoieli că vom vedea serul de la Moderna. ”Înainte ca vaccinul de la Moderna să ajungă la noi, trebuie să primească autorizaţie provizorie de la UE. Aceasta este procedura după ce Agenţia Europeană a Medicamentului, EMA, îşi dă acordul. Apoi, trebuie să se contracteze de către UE, nu de către noi. Nu ştiu cât de curând se va întâmpla acest lucru. Din câte ştiu eu, e complicat cu Moderna, pentru că a fost contractată în foarte mare măsură de către americani. Nu ştiu dacă ajunge şi pe la noi”, a subliniat medicul de familie.

Ceea ce este important de ştiut, adaugă Alexiu, este faptul că o persoană care se va vaccina cu o primă doză dintr-un anumit tip de vaccin va face neapărat şi a doua doză din acelaşi tip. ”Vaccinurile nu sunt interschimbabile. Este foarte clar precizat în rezumatul caracteristicilor produsului acest lucru. Este prevăzut la amândouă, atât la serul produs de Pfizer-BioNTech, cât şi la cel produs de Moderna, că nu se schimbă între ele. Deci, ai apucat să faci prima doză dintr-un vaccin, şi a doua doză va fi făcută cu acelaşi ser. Când se face programarea, se alocă automat şi doza a doua din stocul respectiv. Platforma de programare la vaccinare face deja acest lucru”, a explicat medicul cum se va proceda cu administrarea mai multor tipuri de ser.

Cererea, mai mare decât oferta

Sunt slabe şanse şi să ne alegem tipul de ser cu care să ne vaccinăm. ”Atât vaccinul anti-COVID de la Pfizer, cât şi cel de la Moderna au aceeaşi marjă de eficienţă. Diferenţa între ele este doar temperatura de stocare. Moderna e mai maleabil la această problemă şi cel mai uşor – din acest punct de vedere al depozitării – va fi cu vaccinul de la AstraZeneca”, adaugă medicul de familie. Dar serul de la AstraZeneca nici măcar nu şi-a depus documentaţia pentru autorizare la instituţiile europene, mai spune dr. Alexiu. Prin urmare, ”cu ce vom avea, cu aceea vom vaccina! Din câte ştiu, cererea de vaccin este mult mai mare decât capacitatea de producţie. Ceea ce va fi o problemă, aşa încât e bine să ne apucăm să facem imunizarea pe măsură ce vine vaccinul, după tipicul ce-i în mână, nu-i minciună”, mai spune dr. Sandra Alexiu. Cu atât mai mult cu cât nu există vreo indicaţie pentru un tip de vaccin sau altul nici măcar pentru bolnavii cronici. Mai mult pe adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.