Acasă Politic Întâlnire Florin Cîţu – Maia Sandu

Întâlnire Florin Cîţu – Maia Sandu

DISTRIBUIȚI
foto:facebook.com/florinVcitu

  158235 – 04022021 – Premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pe agenda discuţiilor fiind, printre altele, modul cum România poate ajuta Moldova să aibă acces mai rapid la vaccinul anti-COVID.

Şeful Executivului de la Bucureşti a scris într-o postare pe Facebook că întâlnirea a fost ”excelentă”.

Preşedintele moldovean a menţionat tot pe reţeaua de socializare că a avut ”o scurtă întrevedere” cu premierul Cîţu, în contextul unei vizite pe care o efectuează la Paris, precizând că subiectul principal al discuţiilor a fost legat de modul în care România poate ajuta Republica Moldova pentru a avea acces mai rapid la vaccinul anti-COVID.

”Astăzi, aflându-mă câteva ore la Bucureşti în drum spre Paris, am avut o scurtă întrevedere cu prim-ministrul Guvernului României, Florin Cîţu. I-am mulţumit domnului Cîţu pentru deschiderea şi bunăvoinţa cu care Guvernul României sprijină Republica Moldova, mai ales în aceste vremuri grele pentru toţi. Subiectul principal al discuţiei a fost, bineînţeles, modul în care România ne poate ajuta să avem acces mai rapid la vaccinul anti-COVID-19. Premierul Cîţu ne-a asigurat că sunt analizate toate pârghiile posibile în acest sens, stoparea pandemiei fiind un subiect de securitate nu doar naţională, ci şi europeană. Prim-ministrul Florin Cîţu m-a informat, totodată, că într-un timp foarte scurt Guvernul României va transmite Republicii Moldova şi alte ajutoare”, a arătat Maia Sandu.

De asemenea, a adăugat aceasta, s-a discutat despre intensificarea colaborării la nivel guvernamental.

”Am vorbit despre iniţiativele abordate în cadrul vizitei preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Chişinău, astfel încât să intensificăm colaborarea la nivel guvernamental. Printre proiectele prioritare pentru cooperarea bilaterală am enumerat conexiunea energetică cu România, funcţionalitatea Gazoductului Iaşi-Chişinău, precum şi construcţia podului de la Ungheni. Domnul Florin Cîţu m-a asigurat că România va depune toate eforturile pentru a sprijini în continuare Republica Moldova, atât în relaţiile bilaterale, cât şi la nivelul Uniunii Europene, promovând agenda europeană a ţării noastre şi interesele cetăţenilor”, a mai arătat preşedintele moldovean.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.