Acasă Anchete Justitie Modificarea și completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”, neconstituționale

Modificarea și completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”, neconstituționale

DISTRIBUIȚI

158230 – 03022021 – În ședința din 3 februarie 2021, Curtea Constituțională a României (CCR), în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele României și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei ”Delta Dunării”. Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit sesizării transmise la sfârşitul anului trecut de şeful statului, legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce stabilesc domeniul legii organice, iar prin conţinutul său normativ contravine principiului legalităţii şi principiului autonomiei locale şi nesocoteşte rolul constituţional al Parlamentului, al autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi pe cel al Curţii Constituţionale.

Preşedintele Iohannis arăta că actul normativ a fost adoptat ca lege ordinară, deşi intervine asupra conţinutului constitutiv al infracţiunii de braconaj în ceea ce priveşte cauzele exoneratoare de răspundere penală, domeniu care aparţine legii organice. Infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora sunt reglementate, conform Constituţiei, prin lege organică, menţiona şeful statului.

”În consecinţă, prin faptul că nu a adoptat legea cu majoritatea cerută de norma constituţională, Parlamentul nu a respectat limitele domeniului organic prevăzute de art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, încălcând astfel prevederile art. 76 alin. (1) din Legea fundamental”, explica Iohannis.

El critica şi dispoziţiile conform cărora ”în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Consiliul Judeţean Tulcea va transmite, prin încheierea unui protocol între părţile interesate, bunurile imobile având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, din domeniul public de interes judeţean şi aflate în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea, în domeniul public al comunelor Ceatalchioi, Pardina şi Chilia Veche, judeţul Tulcea. În situaţia în care bunurile imobile prevăzute la alin. (1) nu sunt folosite în conformitate cu destinaţia şi scopul pentru care acestea au fost transmise, respectiv pentru ferme de subzistenţă pentru locuitori şi de producţie de furaje pentru crescătorii de animale înregistraţi pe raza U.A.T.-urilor, precum şi pentru exploataţii piscicole moderne, eficiente, ecologice şi prietenoase cu mediul, acestea revin în domeniul public de interes judeţean şi în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea”.

Şeful statului preciza că bunurile vizate de lege nu reprezintă bunuri proprietate publică exclusivă, ci amenajări agricole, respectiv: Amenajarea Sireasa, în suprafaţă de 3.325,85 ha, din care 1.244,15 ha se transferă în domeniul public al comunei Ceatalchioi, şi Amenajarea Pardina, în suprafaţă de 22.733,88 ha, din care 2.369,16 ha se transferă în domeniul public al comunei Pardina şi 1.426,96 ha la comuna Chilia Veche.

”În aceste condiţii, având în vedere că bunurile supuse transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acestea ar fi trebuit trecute din proprietatea publică a Judeţului Tulcea în aceea a unităţilor administrativ-teritoriale respective prin hotărâre a Consiliului Judeţean Tulcea, la cererea Consiliului Local Ceatalchioi, a Consiliului Local Pardina şi, respectiv, a Consiliului Local Chilia Veche, potrivit art. 294 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil”, indica Iohannis.

Ca urmare, afirma şeful statului, legea a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.