Acasă Social Nimeni nu face nimic

Nimeni nu face nimic

DISTRIBUIȚI

 158183 – 01022021 – Fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea știa de la începutul lui 2019 că spitalele românești nu respectă regulile de protecție la incendiu și că există oricând riscul unei tragedii cum s-au petrecut cele de la Spitalul Județean Piatra Neamț sau de la „Matei Balș”, scrie Newsweek.

”Mă adresez dumneavoastră spre a vă informa cu privire la concluziile controalelor de prevenire executate de personalul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi Bucureşti-Ilfov la unităţile sanitare cu paturi.

Astfel, în ultimele 12 luni au fost efectuate controale de prevenire a incendiilor la 657 unităţi sanitare cu paturi, cu prilejul cărora s-au constatat 4.289 încălcări ale legislaţiei privind apărarea împotriva incendiilor, 17% dintre acestea fiind soluţionate operativ pe timpul acestor acţiuni preventive”, scria Dan Iamandi, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență într-un raport adresat ministrului PSD al Sănătății, Sorina Pintea în aprilie 2019.

Raportul, care a intrat în posesia Newsweek România, detalia care sunt cele peste 4.200 de nereguli grave identificate și propunea măsuri pentru remedierea lor.

Documentul nu doar că a rămas fără nici o consecință, dar în cursul anilor 2019 și 2020 numărul de încălcări ale legii în ceea ce privește modul cum sunt protejați față de incendiu pacienții din spitalele românești a rămas extrem de mare.

IGSU a identificat deficiențe la majoritatea spitalelor controlate în 2018, iar dintre acestea cele mai importante se referă, potrivit raportului, la funcţionarea fără autorizaţie de securitate la incendiu; neasigurarea echipării construcţiilor cu mijloace de detectare, semnalizare şi alaimare în caz de incendiu sau nefuncţionarea acestora la parametri Ia care au fost proiectate; – neorganizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor, în special pe aspecte ce privesc evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu; – capacitatea redusă de salvare a pacienţilor care nu se pot evacua singmi din cauza lipsei personalului medical (medici şi asistente), în special din turele de noapte.

Din nefericire, aceleași nereguli au fost identificate de inspectori și în 2019 și 2020.

Majoritatea incendiilor care au avut loc în spitale au pornit de la instalațiile electrice necorespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.