158554 – 26022021 – Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunță că a verificat, împreună cu reprezentanți ai Casei Naţionale de Pensii Publice, funcţionarea softului care urmează să fie folosit în procesul de evaluare şi recalculare a pensiilor.
Noul soft care va colecta datele din toate cele aproape 5 000 000 de dosare din sistemul public de pensii va fi folosit, începând de mâine, în procesul de evaluare a dosarelor din toată țara, susține Turcan pe pagina sa de Facebook.
”Am participat alături de echipa Casei Naționale de Pensii și de reprezentanții tuturor caselor teritoriale de pensii, la o demonstrație a modului în care funcționează noul soft și am parcurs, împreună, câțiva dintre pașii pe care îi presupune operațiunea de evaluare a unui dosar. De altfel, în etapa de testare a softului au fost deja evaluate 820 de dosare și ne-am propus ca, în termen de un an, cu efortul susținut al colegilor din casele de pensii din țară, să ducem la bun sfârșit întregul proces de evaluare”, a scris Ministrul Muncii.
Raluca Turcan mai spune ca a fost suplimentat personalul necesar, astfel încât procesul de evaluare să se desfășoare cât mai rapid cu putință.
”Am identificat, de asemenea, soluții pentru suplimentarea personalului necesar procesului de evaluare, pentru că această procedură nu trebuie să afecteze activitatea curentă a caselor și nici efortul de recuperare a restanțelor în recalcularea dosarelor. I-am îndemnat pe toți colegii din casele teritoriale de pensii să fie riguroși în munca pe care o vor depune, pentru că de acuratețea datelor introduse va depinde pensia pe care o vor primi, lună de lună, milioane de beneficiari, după recalculare. De altfel, softul include o matrice de colectare detaliată a datelor din aceste dosare tocmai pentru a permite, ulterior, recalcularea pensiilor în funcție de formula pe care o va stabili noua lege, după dezbaterea ei în Parlament. În paralel cu identificarea soluției tehnice pentru colectarea datelor – softul prezentat astăzi, avansăm cu proiectul legislativ de reformă a sistemului public de pensii, aflat acum în lucru la Ministerul Muncii”” a mai scris Turcan.
Turcan: pensia minimă socială va rămâne la valoarea de 800 de lei pe parcursul anului curent
Raluca Turcan a adăugat că pensia minimă socială va rămâne la valoarea de 800 de lei pe parcursul anului curent. Declarația Ministrului Muncii a fost făcută într-o conferinţă de presă care a avut loc joi.
”În momentul de faţă am prezentat bugetul, iar cifrele din buget arată că vom merge în continuare anul acesta cu majorarea de 14% a pensiilor de anul trecut şi cu pensia minimă socială de 800 de lei”, a încheiat Ministrul Muncii.