Acasă Externe Agenda Europeana Vecinătatea sudică: UE propune o nouă agendă pentru Mediterana

Vecinătatea sudică: UE propune o nouă agendă pentru Mediterana

DISTRIBUIȚI

158309 – 10022021 – Pentru a relansa și a consolida parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană și partenerii săi din vecinătatea sudică, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au adoptat astăzi o comunicare comună care propune o nouă agendă, ambițioasă și inovatoare, pentru Mediterana.

Noua agendă se bazează pe convingerea conform căreia, prin conlucrare și într-un spirit de parteneriat, provocările comune se pot transforma în oportunități care să fie valorificate în interesul reciproc al UE și al țărilor din vecinătatea sa sudică. Agenda include un plan economic și de investiții specific, menit să stimuleze redresarea socioeconomică pe termen lung în țările din vecinătatea sudică. În cadrul noului Instrument de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) al UE, în perioada 2021-2027 ar urma să se aloce până la 7 miliarde EUR pentru punerea în aplicare a agendei, care, în următorul deceniu, ar putea mobiliza până la 30 de miliarde EUR sub formă de investiții private și publice în regiune.

Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Josep Borrell: ”Această comunicare transmite un mesaj crucial cu privire la importanța pe care o acordăm vecinătății noastre sudice. Un parteneriat mediteraneean consolidat rămâne un imperativ strategic pentru Uniunea Europeană. La 25 de ani de la adoptarea Declarației de la Barcelona și la 10 ani de la declanșarea «Primăverii arabe», provocările din regiunea mediteraneeană – multe dintre acestea rezultând din tendințele mondiale – rămân enorme. Pentru a aborda aceste provocări, trebuie să ne reînnoim eforturile comune și să conlucrăm strâns în calitate de parteneri, în interesul tuturor. Aceasta este tema noii agende. Suntem hotărâți să colaborăm cu partenerii noștri din vecinătatea sudică în cadrul unei noi agende care se va axa în primul rând pe oameni, în special pe femei și pe tineri, și îi va ajuta să își transpună în realitate așteptările cu privire la viitor, să își exercite drepturile și să construiască o vecinătate sudică pașnică, sigură, mai democratică, mai verde, prosperă și favorabilă incluziunii”.

Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi: ”Odată cu parteneriatul reînnoit cu țările din vecinătatea sudică, a sosit momentul unui nou început în relațiile noastre cu partenerii sudici: un parteneriat bazat pe interese comune și pe provocări comune, elaborat împreună cu vecinii noștri. Acest parteneriat arată că Europa dorește să contribuie în mod direct la o viziune pe termen lung a prosperității și stabilității regiunii, în special în ceea ce privește redresarea socială și economică în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19. În strâns dialog cu partenerii noștri, am identificat o serie de sectoare prioritare, de la generarea de creștere economică și crearea de locuri de muncă la investiții în capitalul uman sau buna guvernanță. Considerăm că migrația este o provocare comună și suntem pregătiți să colaborăm cu partenerii noștri pentru a ne uni forțele în lupta împotriva migrației neregulamentare și a persoanelor care introduc ilegal migranți, deoarece aceste fenomene generează riscuri pentru noi toți. Vom colabora pentru a aduce schimbări reale pe teren, atât în beneficiul vecinilor noștri, cât și al Europei!”

Noua agendă se bazează pe întregul set de instrumente ale UE și propune conjugarea eforturilor în lupta împotriva schimbărilor climatice și accelerarea dublei tranziții verzi și digitale și valorificarea potențialului acesteia, reînnoirea angajamentului nostru de a susține valorile comune, abordarea, la unison, a strămutării forțate și a migrației, precum și consolidarea unității și a hotărârii UE, a statelor sale membre și a țărilor partenere din vecinătatea sudică în ceea ce privește promovarea păcii și a securității în regiunea mediteraneeană. Noua agendă se axează pe cinci domenii de politică:

dezvoltarea umană, buna guvernanță și statul de drept: reînnoirea angajamentului comun de a susține democrația, statul de drept, drepturile omului și guvernanța responsabilă;

reziliența, prosperitatea și tranziția digitală: sprijinirea unor economii reziliente, favorabile incluziunii, durabile și conectate, care să creeze oportunități pentru toți, în special pentru femei și tineri;

pacea și securitatea: acordarea de sprijin țărilor pentru a face față provocărilor în materie de securitate și pentru a găsi soluții la conflictele în curs;

migrația și mobilitatea: abordarea în comun a provocărilor pe care le reprezintă strămutarea forțată și migrația neregulamentară și promovarea unor căi sigure și legale de migrație și mobilitate;

tranziția verde: reziliența la schimbările climatice, energia și mediul: valorificarea potențialului pe care îl oferă un viitor cu emisii reduse de dioxid de carbon, protejarea resurselor naturale ale regiunii și generarea unei creșteri verzi.

Planul economic și de investiții special destinat țărilor din vecinătatea sudică urmărește să asigure faptul că se îmbunătățește calitatea vieții locuitorilor din regiune și că redresarea economică, inclusiv în urma pandemiei de COVID-19, nu lasă pe nimeni în urmă. Planul include inițiative emblematice preliminare menite să sporească reziliența, să genereze prosperitate și să intensifice schimburile comerciale și investițiile pentru a sprijini competitivitatea și creșterea favorabilă incluziunii. Respectarea drepturilor omului și a statului de drept fac parte integrantă din parteneriatul nostru și sunt esențiale pentru a asigura încrederea cetățenilor în instituții.

În 1995, Declarația de la Barcelona a lansat Parteneriatul euromediteraneean cu scopul de a crea o zonă de pace, de prosperitate împărtășită, în care au loc schimburi interpersonale și culturale. Cea mai recentă revizuire a politicii europene de vecinătate a avut loc în 2015.

La 25 de ani după adoptarea acestei declarații, regiunea mediteraneeană se confruntă cu o serie de provocări în materie de guvernanță, de climat socioeconomic, de mediu și de securitate, accentuate de pandemia de COVID-19. Consiliul European din decembrie 2020 a subliniat necesitatea elaborării unei noi agende pentru vecinătatea sudică și a declarat că așteaptă cu interes prezentarea comunicării comune.

Noua agendă pentru Mediterana va orienta politica UE față de regiune și programarea multianuală în cadrul noului Instrument de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) al UE la nivel regional și bilateral. UE va efectua o evaluare la jumătate perioadei a comunicării comune, termenul prevăzut în acest scop fiind 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.