Acasă Social Sanatate Andrei Baciu (MS): Vor exista centre mobile de vaccinare

Andrei Baciu (MS): Vor exista centre mobile de vaccinare

DISTRIBUIȚI

159001 – 29032021 – România este în grafic în privința campaniei de vaccinare, ba chiar a reușit să atingă mai repede câteva obiective importante, a declarat la RFI Andrei Baciu, vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Andrei Baciu spune că România este în grafic în privința   campaniei de vaccinare anti-Covid-19: ”În luna aprilie vor veni peste 3,1 milioane de doze, ceea ce ne va permite expandarea activităților de vaccinare în România, astfel încât să putem să ne atingem obiectivele propuse. Suntem în grafic față de obiectivele pe care ni le-am propus inițial, chiar am reușit să atingem mai repede câteva obiective importante. Două milioane de persoane vaccinate avem în momentul de față, ceea ce este un real câștig din punctul de vedere al sănătății publice”.

Secretarul de stat anunță că vor exista și centre mobile de vaccinare: ”În perioada următoare, vom deschide și alte mecanisme. În primul rând, vom suplimenta centrele de vaccinare, am făcut-o de mai multe ori în ultimele săptămâni, dar vom continua acest demers. Suplimentar, foarte important, două aspecte semnificative. Unu: centre mobile de vaccinare, care reprezintă de fapt containere care sunt transportate în localități, în sate, în comune îndepărtate și vor avea rolul și misiunea de a oferi posibilitatea vaccinării tuturor celor din comunitatea respectivă. Acesta este un prim aspect important. Un al doilea aspect esențial este implicarea medicilor de familie, pe care o plănuim a fi aplicată cât mai repede cu putință în luna aprilie”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.