Acasă Politic La Ministerul Dezvoltării va exista un mecanism prin care banii obținuți prin...

La Ministerul Dezvoltării va exista un mecanism prin care banii obținuți prin PNRR să fie alocați și orașelor mici și mijlocii

DISTRIBUIȚI

158841 – 18032021 – Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a declarat, miercuri, că Guvernul dorește simplificarea procedurilor de absorbție a fondurilor europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De asemenea, acesta vrea ca la nivelul ministerului să existe un mecanism prin care banii să fie alocați și orașelor mici și mijlocii, care „au fost văduvite de programe operaționale foarte mult timp”. El a vorbit și despre starea rețelelor de apă și canalizare și numărul de creșe din România.

“Mecanismele de implementare ale acestui PNRR ne dorim, acolo unde acest lucru este posibil – poate nu în toate domeniile va fi posibil – să fie unul mult simplificat, să nu fie un program operațional cu autorități de implementare în care sunt proiecte evaluate și în există o anumită birocrație și o anumită încetineală a derulării acestor proceduri. Astfel ar permite absorbția mai rapidă a acestor bani. La nivelul Ministerului Dezvoltării vom încerca să creionăm un mecanism care n-a mai fost la nivelul acesta în România, care să nu însemne un apel de proiecte, ci o șansă egală pentru toți, să însemne primele măsuri pentru reducerea decalajelor economice. Să încercăm să acordăm finanțări pentru orașele mici și mijlocii care au fost văduvite de programe operaționale foarte mult timp. Vreo 10 ani, România n-a avut niciun program operațional pentru acest segment de localitate. Se vede. Unele comune sunt mai dezvoltate ca și infrastructură decât orașele mici și mijlocii. Nu depinde numai de primar. Nu m-aș întoarce foarte mult în trecut. M-aș axa mai mult pe viitor”, a declarat oficialul din Guvern, la Digi24.

Întrebat dacă primarii știu să atragă fonduri europene, ministrul a precizat: “Mulți dintre ei știu. Nu există pădure fără uscături. Sunt primari buni și mai puțin buni”.

Acesta a spus că sunt 781 de unități administrativ-teritoriale care nu au rețea de apă funcțională și 1990 care nu au rețea de canalizare funcțională.

“În acest PNRR va fi un singur gestionar al domeniului de proiecte pe apă și canalizare, un pas important. Va fi la Ministerul Mediului, pentru că ei sunt care gestionează infringementul pe care îl are România pe apă și canalizare. În PNRR va fi o finanțare importantă de peste 1 miliard de euro pentru apă și canalizare”, a mai spus ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Totodată, Attila Cseke a precizat că România nu are suficiente creșe raportat la numărul de locuitori, iar în județul Sălaj, spre exemplu, există una singură.

”Avem 386 de creșe. Sunt județe cu o singură creșă. În Sălaj, în tot județul e una doar în Zalău. Oriunde mă duc le spun identificați terenurile, noi facem studiile de fezabilitate, puneți-ne la dispoziție terenul, vom construi din bugetul de stat. Ne propunem la sfârșitul mandatului ca situația să fie mult îmbunătățită”, a declarat ministrul.

Președintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o ședință de lucru pe tema PNRR. La finalul întrevederii cu liderii coaliției, președintele a declarat că planul este o oportunitatea pentru implementarea unor reforme majore. Planul în valoare de aproape 30 de miliarde de euro urmează să fie adoptat de Guvern și trimis Comisiei Europene pentru aprobare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.