Acasă Cultura/Media Lungmetrajul  „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, considerat de presa internațională „o...

Lungmetrajul  „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, considerat de presa internațională „o usturătoare satiră socială”

DISTRIBUIȚI

 158614 – 03032021 – Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude, care a avut premiera mondială marți în cadrul Berlinalei, este considerat de presa de specialitate drept „o usturătoare satiră socială”, „un rechizitoriu nimicitor asupra României moderne”, „inventiv și amuzant” și „o operă îndrăzneață”.

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ și societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de școală generală pe un site specializat, le provoacă în viața acesteia.

The Hollywood Reporter a titrat că este „o usturătoare satiră socială despre sex, minciuni și casete video”. „Comedia polemică a lui Radu Jude care elimină tabuurile este netulburată într-un mod revigorant de constrângeri privind bunul gust. Jude rămâne o voce originală îndrăzneață în cinema-ul european modern, cu lucruri importante de spus și moduri tot mai aventuroase de a le spune… Delicios de nebune… Jude crede clar că cinematografia are sarcina de a ne arăta aceste orori, formulate artistic în sex grafic și umor negru”.

De cealaltă parte, Variety îl consideră „provocator și profan”, „unul dintre primele exemple de operă autentică de autor care au apărut într-o lume răscolită de Covid-19”.

„Se simte ca fiind revoluționar. O simplă premisă poate servi ca portal spre o critică socială profundă, pentru cei dornici să facă pasul hotărâtor”.

Deadline l-a văzut ca pe „un rechizitoriu nimicitor asupra României moderne”. Subliniind de asemenea umorul negru, filmul „este profund inconfortabil și revelator, stimulează gândirea, e jucat bine și își apără punctul de vedere cu o claritate remarcabilă, având în vedere vibratoarele prezentate”.

„Fostul elev al Noului Val Românesc a scăpat din cătușele semenilor săi pentru a trece prin fațada subțire a prezentului. Politețea și decorul nu se regăsesc niciunde, iar Jude duce presiunea sangvină a publicului dincolo de punctul de fierbere. Stimulant și provocator, «Babardeală cu bucluc sau porno balamuc» îl arată pe Jude în punctul culminant al inventivității sale”, a notat site-ul ioncinema.com.

Oe24.at a scris că filmul pune problema moralității, documentează agitația urbană și consumerismul, oameni nerăbdători, existențe, fiind „comic și deosebit de critic la adresa societății”.

Agenția spaniolă de presă EFE a titrat: „Radu Jude prezintă un triptic despre clipuri video virale, sex și falsă moralitate, unul satiric și contemporan care portretizează, pornind de la un clip, o societate, cea actuală, unde limita dintre public și privat este amenințată și toți cred că au dreptul moral de a judeca”.

Little White Lies este de părere că filmul este unul „pe deplin inventiv și amuzant, care izbește normele societății unele de altele cu umor tăios și navighează politicile acesteia mușcător și cu imaginație. «Babardeală cu bucluc sau porno balamuc» este o lucrare structurată inteligent care își dezvăluie baza pe măsură ce progresează, pentru a arăta profunzimile și scopul conceptului”.

 

Screen Daily a comentat că filmul este „o operă îndrăzneață a agentului provocator Radu Jude”. Despre lungmetrajul cineastului, publicația a scris că este „cea mai conflictuală lucrare fără remușcări pe care am văzut-o de la Jude și, probabil, de la oricare regizor român”.

Filmul lui Radu Jude este singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2021.

Din distribuție fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean,  Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache, Ilinca Hărnuț.

Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuțiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie, iar de costume, Cireșica Cuciuc. Producător este Ada Solomon și coproducători: Paul Thiltges, Adrien Chef,  Jiří Konečný, Ankica Jurić Tilić.

 

Trailer oficial: https://www.youtube.com/watch?v=fOdjwaxaY5Q

Secvență oficială: https://www.youtube.com/watch?v=G5UjHOkpwtg

Pagina oficială de facebook: https://www.facebook.com/babardealacubucluc

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.