Acasă Politic Monitorul Oficial va fi accesibil gratuit integral online

Monitorul Oficial va fi accesibil gratuit integral online

Noul format va permite inclusiv căutarea în interiorul documentelor

DISTRIBUIȚI

 158625 – 03032021 – Camera Deputaţilor a adoptat, la 3 martie 2021, în calitate de cameră decizională, un proiect de lege care prevede că formatul electronic al Monitorului Oficial, Partea I şi a II-a, este disponibil în mod gratuit şi liber, permanent, acesta fiind accesibil tuturor utilizatorilor în aceeaşi zi cu publicarea, inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.18 din Legea pentru organizarea Monitorului Oficial al României, în sensul instituirii gratuităţii accesului la formatul electronic al Monitorului Oficial al României, Partea I şi Partea a II – a, document portabil, fără filigran sau inscripţii suplimentare formatului tipărit, accesibil pentru citire, căutare, salvare, distribuire şi imprimare de către orice utilizatori.

Regia Autonomă Monitorul Oficial” editează Monitorul Oficial al României atât în format tipărit, cât şi în format electronic. Formatul tipărit este pus la dispoziţia tuturor utilizatorilor contra cost. Formatul electronic al Monitorului Oficial al României, Partea I şi a II -a, este disponibil în mod gratuit şi liber, permanent. Formatul electronic gratuit şi liber este de document portabil, fără filigran sau inscripţii suplimentare formatului tipărit; acesta devine accesibil tuturor utilizatorilor în aceeaşi zi cu publicarea, inclusiv pentru căutare, salvare, distribuire şi imprimare, mai prevede textul adoptat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.