Acasă Social Ploile continuă în toată țara

Ploile continuă în toată țara

DISTRIBUIȚI

158836 – 17032021 – Ca urmare a situației hidrometeorologice înregistrate precum și a prognozelor pentru perioada următoare, astăzi a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și prezidat de ministrul de resort, Barna Tánczos.

Potrivit datelor prezentate de specialiști, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat precipitații importante cantitativ, atingând un maxim 50 l/mp la Babarunca (jud. Brașov). De asemenea, s-au înregistrat cantități importante de precipitații în toate județele țării.

Conform prognozelor meteorologice elaborate de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 17-23 martie, circulația aerului la nivelul României se va menține destul de activă, astfel că sisteme noroase succesive, generatoare de precipitații, vor traversa țara, concomitent cu pătrunderea unei mase de aer mai rece peste toate regiunile și persistența acesteia, ceea ce va determina apariția precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, inclusiv la altitudini mai joase.

Următorul episod cu precipitații se va semnala în continuarea primului, respectiv din dimineața zilei de 20 martie până în 22 martie, și va începe dinspre sud-sud-vest, dar mai apoi aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde în special jumătatea de sud a țării.

În sudul Banatului (jud. Caraș-Severin), din nou în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în sudul și sud-vestul Transilvaniei, va ninge și se va depune strat de zăpada consistent, peste cel existent deja.

În Oltenia și Muntenia, joi, 18 martie,  vor fi precipitații mai ales sub formă lichidă – ploi și lapoviță, moderate cantitativ.

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor va actualiza atenționările și avertizările hidrologice după cum urmează:

În prezent se situează peste:

– COTELE DE INUNDAȚIE râurile Pogăniș (jud. CS) și Bârzava ( jud. TM);

– COTELE DE ATENȚIE râurile Crasna – jud. SM, Bega -jud. TM, Bârzava – jud. TM, Teslui -jud. OT, Vedea -jud. OT și Urlui  și Teleorman – jud. Teleorman.

În ceea ce privește debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), în intervalul 16-17 martie, acesta a fost în creştere, având valoarea de 5400 m3/s, sub media multianuală a lunii martie (6700 m3/s).

Lucrările hidrotehnice din administrarea A.N. ”Apele Române” au functionat în condiții de siguranță, neînregistrându-se evenimente deosebite. Echipele de intervenție din cadrul tuturor administrațiilor bazinale de apă sunt pregătite pentru intervenție operativă dacă situația o va impune, acordând totodată  sprijin tehnic autorităților locale.

Acumulările cu rol de apărare împotriva inundațiilor au volum suficient pentru atenuarea unor eventuale unde de viitură, gradul de umplere al principalelor lacuri  de acumulare din administrarea A.N. „Apele Române” și S.C. Hidrolecetrica SA, fiind în prezent de aproximativ 67,16%.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, a dispus ANAR întărirea monitorizării pe sectoarele îndiguite, în vederea asigurării tranzitării în condiții de siguranță a viiturilor propagate.

De asemenea, sunt monitorizate permanent fenomenele meteorologice și hidrologice din această perioadă și este evaluat  echivalentul de apă din stratul de zăpadă pe fiecare bazin hidrografic.

Totodată, specialiștii din cadrul CMSU au informat că, având în vedere intensitatea fenomenelor hidro-meteo, este posibilă antrenarea, pe cursurile de apă, a unor cantități importante de deșeuri menajere sau de alt tip, provenite din depozitări ilegale și abandonări de deșeuri. Din dispoziția ministrului Tánczos, CMSU a transmis astăzi o solicitare către toate prefecturile din țară, prin care prefecții sunt îndemnați să ceară comitetelor locale pentru situații de urgență și operatorilor economici din județe întreprinderea tuturor măsurilor pentru ca aceste deșeuri să nu mai ajungă în cursurile de apă, evitându-se astfel poluarea acestora, care poate avea impact atât la nivel național cât și transfrontier.

Sunt supravegheate permanent cursurile de apă şi se menține legătura cu Inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, prin unitățile teritoriale ale ANAR, în vederea acționării pentru deblocarea albiilor râurilor și asigurării scurgerii în albie, după caz. De asemenea, sunt pregătite stocurile de materiale şi mijloace de intervenţie operative.

Toate instituțiile din subordinea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor sunt în stare de atenție maximă și sunt pregătite să acorde sprijin autorităților locale, iar dacă situația o va impune, vor asigura intervenția operativă pentru lucrările din administrare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.