Acasă Anchete Interne 30 de cetăţeni străini care au traversat  Dunărea, depistaţi de poliţiştii de...

30 de cetăţeni străini care au traversat  Dunărea, depistaţi de poliţiştii de frontieră

DISTRIBUIȚI

159162 – 11042021 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare – judeţul Mehedinţi au depistat în zona de competenţă treizeci cetăţeni de origine asiatică care au traversat  Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni pentru a intra ilegal în România, din Serbia.

În data de 09.04.2021, în jurul orei 19.00, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gîrla Mare a avut loc o acțiune privind prevenirea și combaterea migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, în localitatea Izvoare, în dreptul km fluvial 854, a fost descoperit un grup format din treizeci cetăţeni străini. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria, Afganistan şi Irak, douăzeci și șapte de adulți, cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani şi trei minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani.

De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune cu motor, condusă de doi cetăţeni sirieni, care s-au întors pe teritoriul Serbiei și cărora le-au plătit sume cuprinse între 1.200 şi 1.500 de euro pentru fiecare persoană. Totodată, au mai declarat că au recurs la această metodă, cu intenţia de a ajunge în ţări din Vestul Europei la rudele acestora.

Poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.