Acasă Politic Conferința „Provocări de Securitate de la Baltica la Marea Neagră. Viziunea României,...

Conferința „Provocări de Securitate de la Baltica la Marea Neagră. Viziunea României, Poloniei și a Turciei”

DISTRIBUIȚI

 159306 – 21042021  – Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat miercuri, 21 aprilie 2021, la conferința „Provocări de Securitate de la Marea Baltică la Marea Neagră. Viziunea României, Poloniei și Turciei”. Evenimentul a avut loc în sistem videoconferință București-Varșovia-Ankara, în pregătirea reuniunii Trilateralei pe teme de securitate a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia și Turcia, care urmează a fi găzduită de ministrul român de externe la București, în perioada 22-23 aprilie 2021.

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a participat, alături de omologul său din Polonia, Zbigniew Rau, la sesiunea ministerială dedicată importanței formatului trilateral de dialog România-Polonia-Turcia în contextul actual de securitate, iar ministrul de externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu, a transmis, în cadrul panelului, un mesaj video înregistrat.

În cadrul intervenției sale, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat valoarea adăugată a Trilateralei în gestionarea provocărilor actuale de securitate, în special în ceea ce privește consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic. A făcut, totodată, referiri la contextul complex marcat de evoluții regionale îngrijorătoare, care afectează întregul areal, de la Marea Neagră la Marea Baltică, dar care se manifestă în prezent mai ales la frontiera estică a Ucrainei și în Crimeea ilegal ocupată. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că interacțiunea celor trei aliați în cadrul acestui format reprezintă un ,,triunghi de stabilitate” și un instrument de coordonare și acțiune comună, menit să întărească securitatea regională și Alianța în întregul său.

Șeful diplomației române a salutat contribuțiile valoroase pe care Polonia și Turcia le aduc la Prezența Înaintată (Forward Presence) a NATO din România. De asemenea, a evidențiat că cele trei state împărtășesc o viziune și o determinare comună de a acționa în sprijinul partenerilor din vecinătate, pentru consolidarea capacităților de apărare ale acestora și creșterea rezilienței în fața provocărilor de securitate cu care se confruntă. În acest sens, a evocat necesitatea continuării sprijinului pentru Ucraina și Georgia, miniștrii de externe din cele două țări urmând să participe, în premieră, pe 23 aprilie, la o sesiune extinsă a Trilateralei găzduite la București.

În ceea ce privește instabilitatea din regiunea Mării Negre, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a partenerilor din Vecinătatea Estică, subliniind încă o dată importanța consolidării rezilienței acestora.

Ministrul român al Afacerilor Externe a exprimat interesul crescut al României pentru continuarea cooperării în formatul trilateral, pe baza unei agende substanțiale și urmare implementării de proiecte concrete care să contribuie la consolidarea Alianței Nord-Atlantice.

 

Informații suplimentare:

Conferința ”Provocări de Securitate de la Marea Baltică la Marea Neagră. Viziunea României, Poloniei și Turciei” (The Security Challenges from the Baltic to the Black Sea Region. Vision of Romania, Poland and Turkey) a fost organizată de New Strategy Centre/NSC din România, Centrul pentru Studii Estice/OSW din Polonia și Fundația pentru Cercetare Politică, Economică  și Socială/SETA din Turcia.

Desfășurată în contextul reuniunii trilaterale pe teme de securitate a miniștrilor de externe din România, Polonia și Turcia, găzduită la București în perioada 22-23 aprilie 2021, conferința a constituit un cadru de dezbatere asupra provocărilor actuale de securitate și de evidențiere a rolului acestui format de cooperare trilaterală în sprijinul păcii și securității la nivel regional și euroatlantic.

Mai multe detalii despre desfășurarea reuniunii trilaterale informale pe teme de securitate a miniștrilor de externe din România, Polonia și Turcia, găzduită la București în perioada 22-23 aprilie 2021, găsiți aici: http://www.mae.ro/node/55438.

Intervenția în format video a ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu este disponibilă aici – https://www.facebook.com/newstrategycenter/videos/502135294156341, începând cu minutul 03:53.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.