Acasă Politic Digitalizarea poate acționa ca un ajutor real pentru personalul medical

Digitalizarea poate acționa ca un ajutor real pentru personalul medical

DISTRIBUIȚI

 159148 – 09042021 – George Tuță, chestorul Camerei Deputaților, a participat joi, 8 aprilie, la evenimentul ”Asistenții medicali și moașele în avangarda schimbării”, organizat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, la Palatul Parlamentului.

Cu această ocazie, deputatul a luat cuvântul și le-a transmis mulțumiri pentru rolul crucial pe care îl au în lupta cu pandemia. ”Mă bucur că acest eveniment are loc, mai ales într-un an în care contextul social ne-a subliniat cu o linie foarte groasă importanța domeniului medical. Mă simt onorat că pot vorbi astăzi aici, la o zi după ce am sărbătorit ziua mondială a sănătății. Mai mult, mă simt recunoscător față de profesiile pe care le reprezentați.  Faptul că astăzi suntem pe linia de plutire în lupta cu pandemia vi se datorează în foarte mare măsură. De asemenea, campania de vaccinare, această cursă contra-cronometru spre normalitate, vă are tot pe dumneavoastră în prim-plan. Pentru toate acestea, vă mulțumesc. În toată această actualitate febrilă a profesiei dumneavoastră, discuția despre leadership capătă o ilustrare vie. De obicei, asociem leadership-ul cu pozițiile de conducere, cu autoritatea, dar acesta nu este un dat din exterior. Nu ești automat lider dacă ești șef. Și, mai important, nu trebuie să fii șef că să fii lider. Să fii lider înseamnă, cu precădere în ariile dumneavoastră de competență, să fi capabil să inspiri încredere și forță atunci când ceilalți dau de greu. Să strângi din dinți și să fii acel motor care funcționează inclusiv atunci când resursele par epuizate. Să fii lider înseamnă să ai o atenție reală pentru oamenii din jurul tău. Înseamnă să îți asumi responsabilitatea pentru aceștia. Un lider este cel sau cea care își ajută colegul să ajungă la rezultate care să îl surprindă și pe el. Și vorbim aici de un domeniu, cel medical, unde asistenții și asistentele medicale, precum și moașele, sunt cei mai apropiați de pacienți, cei care le oferă ajutorul în fiecare zi.  Iar eu consider că acest motiv este suficient de puternic pentru ca ei, la rândul lor, să aibă alături lideri care să îi ajute să își ducă munca de zi cu zi la bun sfârșit cu chibzuință și cu dedicare. Schimbările tehnologice vor aduce noi componente practice în activitatea lucrătorilor din domeniul medical, însă componenta umană, grija pentru pacient, vă rămâne aceeași. Din acest motiv, nevoia de leadership nu va lipsi nici ea niciodată din acest domeniu. Lucrurile se vor schimba într-un ritm mai rapid ca până acum. Trebuie să avem încredere; digitalizarea poate acționa ca un ajutor real pentru personalul medical astfel încât aceștia să poată trata mai eficient mai mulți pacienți. Vedem cum comunicarea și tratarea anumitor afecțiuni la distanță cu ajutorul telemedicinei devine acum o realitate. Însă toți acești pași trebuie făcuți sub semnul debirocratizării, ca parte a unui proces logic de eficientizare, nu doar ca să bifăm folosirea unor tablete și ecrane. Avem șansa să punem ideile și conceptele pe care le avem la dispoziție în practică pentru a ușura munca asistenților, asistentelor medicale și a moașelor.  Avem șansa să inovăm în acest domeniu, cumva pandemia ne forțează să găsim soluții. Iar în cadrul profesiilor dumneavoastră, inovarea înseamnă un mod de lucru aplicat în toată activitatea, începând de la proceduri, până la interacțiunea cu pacientul. Și pentru asta e nevoie de leadership adevărat”.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.